Wizz Air a anunțat noii brand ambassadori WIZZ din România
Wizz Air i-a anunțat pe cei 20 de noi ambasadori WIZZ din rândul celor mai buni membri ai echipajului de bord din 14 țări. Două însoțitoare de zbor din România, Cristina Rada și Liana Sărmășan, sunt și ele ambasadoare ale programului.
Noii brand ambassadori WIZZ din România
Noul Program de Ambasadori al Wizz Air se va desfășura în următorii doi ani. Între 2022 și 2024, noii reprezentanți ai companiei aeriene vor participa la evenimente, vor sprijini eforturile susținute de recrutare și multe alte proiecte speciale online și offline.
Cristina Rada – brand ambassador Wizz Air
Cristina Rada este una dintre cele două ambasadoare din România. S-a alăturat Wizz Air acum 3 ani și în prezent este însoțitoare de zbor la baza din București, creând o experiență plăcută de zbor pentru pasagerii WIZZ ce ajung în toate colțurile Europei.
Cristina este pasionată de fitness, teatru și călătorit. Poți să o cunoști mai bine pe Cristina Rada și să i te alături în călătoria către cele mai fascinante destinații din Europa, intrând pe profilurile ei de TikTok și Facebook, precum și urmărind-o pe Instagram, acolo unde are deja o frumoasă comunitate.
Liana Sărmășan – brand ambassador Wizz Air
Liana Sărmășan este o cunoscută membră a echipajului de la baza din Cluj-Napoca, alăturându-se Wizz Air acum 11 ani. Este o experimentată însoțitoare de zbor, pe poziție de senior, fiind totodată unul dintre primii ambasadori ai Wizz Air din 2011. Liana își iubește cariera printre nori și se bucură de dans și călătorit – explorând lumea și descoperind noi culturi – lucru ce o ajută să fie în formă după fiecare decolare. Alătură-te comunității primitoare a Lianei Sărmășan din Instagram și descoperă mai multe despre ce înseamnă să ai o carieră de însoțitor de zbor.
Programul de Ambasadori al Wizz Air din 2022-2024
Programul de Ambasadori al Wizz Air din 2022-2024 este conceput pentru a împărtăși beneficiile unui „birou” printre nori și pentru a împărtăși poveștile a 20 de membri talentați și devotați ai echipajului de bord. Ei au fost aleși în urma unei competiții interne la care au putut participa toți membrii echipajului ce fac parte din echipa Wizz Air de cel puțin un an, iar ambasadorii finali au fost aleși de la bazele din Emiratele Arabe Unite, Austria, Bulgaria, Cipru, Georgia, Ungaria, Italia, Lituania, Macedonia de Nord, Polonia, România, Serbia, Marea Britanie și Ucraina. Din moment ce procesul de selecție este unul deschis, toți membrii echipajului pot deveni ambasadori și orice membru al echipajului, nou-venit sau în devenire, poate fi ambasador.
Ambasadorii reprezintă cei mai buni membri ai echipei WIZZ. Ei vor lua parte la activități variate, având la dispoziție o platformă pentru a-și împărtăși pasiunea pentru zbor și pentru a-i inspira și pe alții să urmeze cariera de însoțitor de zbor la WIZZ. În contextul în care industria aviației renaște și al obiectivului Wizz Air de a deveni un grup cu 500 de aeronave până în 2030, precum și al strategiei sale de creștere continuă, ambasadorii vor susține eforturile de recrutare și vor dovedi celorlalți aspiranți că pasiunea și hotărârea sunt cheia unei povești de succes în aviație.