blank

Rezultate Lufthansa Group in 2019: aproximativ 145 de milioane de pasageri transportați

0 1.053

Scurt și la obiect, în 2019, numărul pasagerilor transportați de companiile aeriene Lufthansa Group a crescut cu 2.3% comparativ cu 2018. Iar gradul de încarcare al aeronavelor a crescut la 82.5% (media), cu 1% mai mult față de 2018.

Noile cifre reprezintă noi recorduri pentru Lufthansa Group, depășind recordurile anterioare înregistrate în 2018. Tot în 2019, companiile Lufthansa Group au operat peste 1.2 milioane zboruri.

Rezultate Lufthansa Group in 2019

Menționăm că Lufthansa Group este format din companiile aeriene full-service Lufthansa, SWISS, Austrian Airlines și companiile low-cost Eurowings (cu Germanwings) și Brussels Airlines.

Astfel, în 2019, companiile aeriene de linie au transportat aproximativ 108 milioane pasageri. Asta înseamnă o creștere de 3.2% față de 2018. Lufthansa a transportat 71.3 milioane pasageri, Austrian Airlines a transportat aproximativ 14.7 milioane pasageri, iar SWISS aproximativ 18.8 milioane pasageri. La care se adaugă traficul de pasageri întregistrat de subsidiarele regionale.

La capitolul low-cost, situația nu a stat prea bine. Eurowings a transportat aproximativ 28.1 milioane pasageri, în scădere cu 1.4% față de 2018. Iar Brussels Airlines a transportat aproximativ 11 milioane pasageri.

Analizând în funcție de hub-urile companiilor aeriene, cele mai mari creșteri au fost pe Zurich (+5.7%), Viena (+5.1%) și Munchen (+2.5%). Sunt creșteri moderate, dar importante. Și hub-ul din Frankfurt a înregistrat o creștere a numărului de pasageri, dar una modestă de doar 0.4%.

Astfel, Lufthansa Group este pe locul 2 în Europa, după Ryanair, la numărul de pasageri transportați.

Leave A Reply

Your email address will not be published.