Qatar Airways va adera la alianţa oneworld?
Mai multe surse apropiate alianţei oneworld au anunţat că operatorul Qatar Airways va adera în oneworld şi se va semna un acord la începutul săptămânii viitoare. Dorinţa de aderare va fi făcută public în cadrul unei conferinţe de presă la New York. Din alianţa oneworld fac parte şi American Airlines, British Airways şi chiar Qantas.
Sursele au menţionat că anunţul va fi făcut alături de şeful executiv IAG, Willie Walsh, CEO American Airlines, Tom Horton, şi CEO oneworld, Bruce Ashby. Până în prezent, reprezentanţii Qatar Airways şi oneworld au refuzat să facă declaraţii. (via Reuters)
Eu voi urmări aceste zvonuri şi voi analiza situaţia alianţelor aeriene. Dacă Qatar Airways va adera la alianţa oneworld, oare cum vor evolua lucrurile în condiţiile în care Emirates şi Qantas au anunţat un parteriat global cu începere din aprilie 2013?