Precizări cu privire la intrarea și tranzitul prin Bulgaria

0 1.302

Așa cum v-am anunțat, în Bulgaria se va aplica un lockdown parțial. Se vor aplica câteva măsuri restrictive pe plan intern. Însă nu va vor fi afectate măsurile cu privire la inrarea și tranzitul prin Bulgaria. Ambasada Romeniei în Bulgaria face câteva precizări.

Conform Ordinului ministrului bulgar al sănătății nr. RD-01-680 din 27 noiembrie 2020, în vigoare din 1 decembrie 2020 şi care prevede măsuri aplicabile până la 31 ianuarie 2021: cetățenii români NU TREBUIE SĂ PREZINTE UN TEST PCR NEGATIV în următoarele condiții:

  • au punctul inițial al călătoriei în România sau într-un alt stat membru UE;
  • au punctul inițial al călătoriei în următoarele state: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, statele părţi la Acordul Schengen (inclusiv Republica San Marino, Principatul Andorra, Principatul Monaco, Vatican), Serbia, Turcia, Belarus, Australia, Canada, Georgia, Japonia, Noua Zeelandă, Republica Rwanda, Republica Coreea, Regatul Thailanda, Republica Tunisiană, Republica Orientală a Uruguayului şi Emiratele Arabe Unite;
  • tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria (indiferent de destinație).

TREBUIE SĂ PREZINTE UN TEST PCR NEGATIV, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea pe teritoriul Republicii Bulgaria, cetățenii români care au punctul inițial al călătoriei într-un alt stat decât cele menționate anterior (nu și pentru cei care doar tranzitează Bulgaria).

Ex. Dacă sunteți cetățean român și călătoriți din Argentina în Bulgaria, trebuie să prezentați un test negativ de COVID-19 (PCR).

NU mai este necesară completarea unei declarații pe propria răspundere la intrarea în Bulgaria, indiferent de scopul călătoriei (tranzit, turistic, personal sau de afaceri).

Leave A Reply

Your email address will not be published.