blank

Piloții Air France amenință cu grevă pe 11 ianuarie 2018

Potrivit site-ului air-journal.fr, cele 3 mari sindicate ale piloților din Franța - SNPL, SPAF și Alter - vor să organizeze o grevă comună și solicită piloților Air France să oprească activitatea pe 11 ianuarie 2018.

0 482

O grevă are și o cauză foarte importantă. În cazul de față, potrivit aceleași publicații air-journal.fr, cauza ține de un incident petrecut la Aeroportul Internațional Paris Orly.

Grevă pe 11 ianuarie 2018

Conducerea Air France ar fi pus presiune și ar fi debarcat un comandat de aeronavă pentru că a refuzat să zboare cu un ”echipaj degradat”.

Potrivit comunicatului trimis de Uniunea Națională a Piloților aerieni, pe 4 ianuarie 2018, toate sindicatele piloților vor chema la grecă pe 11 ianuarie, exact peste o săptămână.

Ei protestează împotriva conducerii Air France, care a pus la îndoială capacitatea comandantului de a menține un nivel ridicat de siguranță la bordul avionului. Ba mai mult, comandantul cu pricina a fost debarcat și înlocuit împotriva voinței sale.

Acest comandant, renumit pentru calitățile sale profesionale și respectat de toți, a refuzat din motive de siguranță să zboare din Orly cu o compoziție de echipaj degradată, care nu respectă în totalitate regulamentele în vigoare și manualul companie aeriene.

Mai mult, în conformitate cu cele mentionate de SNPL, în timpul pregătirii acestui zbor, membrii aceluiași echipaj au fost amenințați cu consecințe manageriale din partea conducerii lor pentru ai convinge să efectueze zborul, în ciuda riscurilor asociate zborului.

Uniunea Națională a Piloților acuză conducerea Air France pentru că încalcă prevederile Codului de Transport Aerian și ale Codului Aviației Civile cu referire la prerogativele comandanților, totul fiind făcut în detrimentul siguranței zborului.

Piloții Air France, sau de la orice altă companie, nu pot accepta să-și exercite profesia sub presiunea unei conduceri care pune problema profitabilității cu mult în fața siguranței pasagerilor, a membrilor echipajului și a aeronavelor.

Cu toate acestea, cele trei sindicate permit companiei să vină cu un răspuns satisfăcător cu privire la nerespectarea prerogativelor comandantului.

Răspunsul Air France

Într-o declarație trimisă către Reuters, Air France spune că asigură în permanență componența echipajelor în conformitate cu manualul de operare aprobat de Direcția Generală a Aviației Civile (DGAC).

”În cazul AF7480 din 2 ianuarie, căpitanul nu a vrut să efectueze zborul în aceste condiții, deși echipajul era pe deplin în conformitate și reglementat ca la manual”, spune Air France. ”Pentru a evita anularea zborului cald, a fost înlocuit de un alt căpitan.”

Conducerea Air France spune că stă la dispoziția sindicatelor piloților pentru a răspunde la întrebări și pentru a clarifica această situație.

Leave A Reply

Your email address will not be published.