PROMO ASUS ZenFone 5

Pensiunea Atra Doftana (ep. 1)

2 399

În perioada 29-31 mai 2013, am participat la #ATRADoftana – Workshop dedicat fotografiei de travel. Evenimentul a fost organizat de  Eventur în parteneriat cu pensiunea ATRA Doftana şi Miraj Sun Travel.

Atra Doftana
Atra Doftana
Castiga o excursie la Paris

Cu această ocazie am vizitat şi m-am bucurat de serviciile celei mai bune pensiuni din România conform Hotel Tourism & Leisure Investment Conference 2013 – pensiunea Atra Doftana. Pot spune că mi-am dorit să ajung la această pensiune de pe vremea când urmăream XFactor. Iată că dorinţa mi s-a îndeplinit şi am fost plăcut impresionat de pensiune şi de locurile minunate din jurul acesteia. A fost peste aşteptările mele.

pensiunea_atra_harta_vedere_de_sus

otopeni_atra

La Mare cu Avionul

Atra este o pensiune construită într-o locație exclusivistă, chiar pe malul Lacului Paltinu din Valea Doftanei, Prahova. Se află la aproximativ 100 de Km de Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni şi se poate ajunge în aproximativ 1.5 ore. Noi am făcut aproximativ 2 ore până în Bucureşti, dar am folosit autostrada Ploieşti – Bucureşti.

ATRA_exterior_w

Atra Doftana nu este o simplă pensiune, ci o adevărată operă arhitecturală unică în România. Atra, nume care înseamnă în limba latină “negru“, culoarea dominantă în portul tradițional popular din Valea Doftanei, este ideal situată într-un cadru natural nepopulat și oferă o ambianță unică și relaxantă. Este intim ascunsă în panta malului, însă complet deschisă către lacul Paltinul. Ţin să precizez că nu are acoperiş aşa cum îl ştim cu toţii. Pe Atra există o parcare destul de încăpătoare – 12 locuri.

Pensiunea a fost dată în folosinţă începând cu anul 2011, după o investiţie estimată la 1 milion de EUR. Este construită  în proporţii de 90% din materiale naturale, eco: piatră, lemn, marmură, plus altele. Atra Doftana are 8 camere  şi o capacitate maximă de 20 de locuri.

Camera Atra Doftana
Camera Atra Doftana

Camerele sunt spațioase, cu suprafeţe între 25 mp şi 28 mp, mobilate modern. Acestea beneficiază de încălzire în pardoseală, TV, Wi-fi (merge binişor), terasă şi privelişte garantată către lac, o privelişte de care m-am bucurat în fiecare dimineaţă. O plăcere să stai pe un şezlong şi să savurezi cafeaua cu ochii ţintă pe lac.

IMAG0213

Baia este utilată şi mobilată modern, cu o cabină de duş delimitată doar de un perete de sticlă şi de şanţurile din pardoseală. Aici am găsit halate de baie, papuci, cosmetice de baie din plante naturale şi prosoape. Precizez că are doar duş, fără cadă.

Atra Doftana are un living de 70mp folosit pentru servirea meselor, dar şi pentru conferinţe, expoziţie etc. În cadrul livingului se găseşte un şemineu frumos mascat şi interesant construit, pe care l-am folosit într-una din seri. Din living se poate ieşi pe terasa exterioară acoperită de 52 de mp.

Zona de mese Atra Doftana
Zona de mese Atra Doftana
Terasa Atra Doftana
Terasa Atra Doftana

Atra Doftana are şi o zonă dedicată pentru fitness, cu vedere panoramică spre lac și spre un cadru natural care te va stimula și inspira. Aici am găsit o saună uscată, duş etc. Să nu faceţi alergări pe bandă în miezul nopţii pentru că riscaţi să deranjaţi toată pensiunea.

Fitness Atra Doftana
Fitness Atra Doftana

Aşa cum am menţionat şi mai sus, în living este amenajat restaurantul cu o capacitate de 50 locuri. Meniul este internațional, cu accent pe produse proaspete, organice, autohtone. La cerere, Atra oferă posibilitatea de a alege un meniu vegan sau de post. Mâncarea excepțională este însoțită de o bogată listă de vinuri.

Mai jos aveţi o parte dintre preparatele servite de noi în cele 3 zile de workshop.


(fotografii realizate cu HTC One X)

Atra Doftana nu este doar o simplă pensiune, dar şi o locație excelentă pentru organizarea de evenimente. Se pot organiza expoziţii, team-building-uri, poate fi locul ideal pentru o ceremonie intimă, o petrecere romantică sau un eveniment corporate.

Cu ocazia aceasta anunţ ediția a II-a ArtATRA, eveniment organizat sambătă 15 iunie 2013, ora 16:00. După ce în 2012 ArtATRA a găzduit vernisajul expoziției RAMON GROSOS împreună cu trupa de jazz QUASAR, ediţia a II-a îi va aduce, pentru prima oară într-un proiect comun, pe artiștii RAMON GROSOS și FLORIN CHILIAN.

Îmi este greu să vă povestesc despre privelişti şi împrejurimi, dar vă las să admiraţi câteva fotografii. Sper să vă placă.

Dar Atra Doftana are şi câteva lipsuri. Am sugerat ca pe viitor să fie introdus un mini-bar în fiecare cameră, ceva asemănător ca la hotel, şi poate vor construi o piscină acoperită, un loc unde să te poţi relaxa când vremea de afară nu este tocmai prietenoasă. Plus că lacul Paltinul nu este recomandat pentru scăldat.

Iar problema cea mai mare ţine de drumul de acces. Sunt aproximativ 800 de metri între şoseaua principală şi pensiune, drum anevoios, din pământ şi fără parapeţi de protecţie. S-a solicitat asfaltarea acestuia, dar se pare că treburile se mişcă foarte greu în România, mai ales când nu este interes politic.

IMAG0218

Atra Doftana îşi merită cele 5 margarate şi poate ceva mai mult. La fel de meritat este şi premiul câştigat în cadrul evenimentului Hotel Tourism & Leisure Investment Conference 2013. Au fost 3 zile minunate, cu multă relaxare şi voie bună, cu foc de tabără, jocuri de societate, off-road şi multe fotografii, dar despre toate acestea în episodul următor.

S-ar putea sa-ti placa si
2 Comentarii
  1. #ATRADoftana - Un eveniment reusit! - Turistu : Turistu

    […] Pensiunea Atra Doftana (Ep.1) […]

  2. […] la o scurtă excursie de weekend foarte zen. Locul ales a fost pe măsura zenificării – Pensiunea Atra. Coleg de călătorie a fost un ultrabook ASUS Zenbook UX305. Kit-ul tehnologic a fost completat de […]

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Translate »