Pilotii au cerut ca 20 de pasageri sa coboare dintr-un avion easyJet
Pe 5 iulie 2023, un zbor easyJet de la Lanzarote la Liverpool a fost întârziat cu aproximativ două ore după ce căpitanul a cerut ca 20 de pasageri să coboare din avion deoarece greutatea totală era prea mare în raport cu pista scurtă și condițiile meteo existente.
Aeronava Airbus A320 easyJet, cu înmatriculare G-EZTL, era programată să decoleze sub indicativul zborului EZY23364 la ora locală 21:45, dar a fost întârziat din cauza vântului puternic și a temperaturilor ridicate, dar și pentru că 20 de pasageri au fost nevoiți să coboare din avion.
Căpitanul a stabilit că aeronava era prea grea pentru a decola în siguranță în condițiile meteo nefavorabile și a cerut ca 20 de pasageri să coboare din avion. Selecția s-a făcut pe bază de voluntariat.
Într-un final, 19 pasageri s-au oferit voluntari să părăsească zborul și fiecare a primit câte 500 de euro drept compesantor. Zborul a decolat în cele din urmă la 23:33 și a sosit la Liverpool la 3:00, ora locală.
Într-un videoclip filmat de unul dintre pasageri, pilotul a spus: „Vă mulțumesc tuturor pentru că vă aflați astăzi aici. Aeronava grea combinată cu o pistă destul de scurtă și cu condițiile meteo nefavorabile actuale din Lanzarote ne împiedică să decolăm în siguranță.”
„Având siguranța ca prioritate numărul unu, nu există nicio modalitate în condițiile actuale de vânt să vă putem transporta pe toți pe acest zbor. Există o serie de factori – este foarte cald, vântul nu este fantastic, aeronava prea grea pentru condițiile meteo prezente.”
Un purtător de cuvânt al easyJet a declarat: „easyJet poate confirma că 19 pasageri de pe zborul EZY3364 de la Lanzarote la Liverpool s-au oferit ieri seară să călătorească pe un zbor ulterior, deoarece aeronava a depășit limitele de greutate pentru condițiile meteorologice nefavorabile.
Purtătorul de cuvânt a adăugat că „siguranța și bunăstarea pasagerilor și a echipajului nostru este întotdeauna cea mai mare prioritate a easyJet”.