Orarul zborurilor TAROM de la Sibiu în programul de iarnă 2018-2019
Se apropie data la care aviația va trece la sezonul de iarnă 2018-2019. Așa cum ne-am obișnuit deja, majoritatea companiilor aeriene ajustează orarul operațional în funcție de sezonalitate, de destinații și în funcție de cerere. Mai jos aveți câteva modificări făcute de TAROM pentru zborurile din/spre Sibiu.
În 2018, TAROM a prins elan. A anunțat rute noi, a adus încă 2 avioane Boeing 737-800 Next Generation în flotă, a ajustat orarul unor zboruri. Iar pentru următoarea au pregătit câteva surprize interesante. Vor lansa o aplicație de mobil și au în plan să închirieze până la 13 avioane regional jet.
Îi mai suspectăm de bază la Constanța și de noi rute. Dar toate la timpul lor. Până la confirmarea sau infirmarea unor zvonuri, să analizăm orarul zborurilor în perioada de iarnă. Și începem cu zborurile din/ spre Sibiu.
Orarul zborurilor TAROM de la Sibiu
Anul acesta, TAROM a lansat ruta internă București – Sibiu și ruta externă Sibiu – Stuttgart. În prezent, orarul zborurilor București – Sibiu este în avantajul bucureștenilor. Se pleacă dimineața devreme din București și retur seara târziu din Sibiu.
Și să nu uităm de ruta tradițională Sibiu – Munchen făcută cu avion de la București. Mai exact București – Sibiu (stop tehnic fără debarcare) – Munchen.
Bun! Noutatea acum vine. În orarul de iarnă, TAROM revizuiește orarele de zbor pentru aceste rute. Din verificările noastre, începând cu orarul de iarnă 2018-2019, ruta București – Sibiu va avea următorul orar:
RO721 București 13:25 – 14:10 Sibiu luni, miercuri, vineri
RO722 Sibiu 12:10 – 12:50 București marți, joi, sâmbătă
Dacă în prezent sunt operate zboruri foarte avantajoase pentru bucureșteni, existând chiar posibilitatea de a zbura dus-întors în aceeași zi București – Sibiu – București, iată că din orarul de iarnă aceste avantaje dispar.
Hai să vedem și celelalte rute. Zborurile directe Sibiu – Munchen – Sibiu vor fi operate după următorul orar:
RO317 Sibiu 07:15 – 07:55 Munchen marți, joi, sâmbătă
RO317 Sibiu 14:55 – 15:35 Munchen luni, miercuri, vineri
RO318 Munchen 08:40 – 11:25 Sibiu marți, joi, sâmbătă
RO318 Munchen 16:20 – 19:05 Sibiu luni, miercuri, vineri
A treia rută operat de TAROM este Sibiu – stuttgart, conform orarului:
RO721 Sibiu 19:50 – 20:50 Stuttgart luni, miercuri, vineri
RO722 Stuttgart 21:35 – 00:35+1 Sibiu marți, joi, sâmbătă
Toate aceste zboruri sunt operate cu aeronavă de tipul Airbus A318, ceea ce rezultă că aeronava ar putea fi relocată la Sibiu. Dacă va fi bază TAROM la Sibiu, înseamnă că vom vedea și alte rute pentru că va exista ceva timp ”liber”.
Aeronava va opera în zilele de luni, miercuri și vineri pe rutele București – Sibiu – Munchen – Sibiu – Stuttgart. În zilele de marți, joi și sâmbătă, aeronava va zbura conform orarului pe traseul Stuttgart – Sibiu – Munchen – Sibiu – București. Este de admirat faptul că TAROM va crește considerabil capacitatea de transport din/spre Sibiu.