blank

Oferta Lufthansa pentru Africa: Tunis de la 212€, Johannesburg de la 395€, Nairobi de la 475€

0 653

Finalul de an vine cu oferte foarte bune la biletele de avion pentru numeroase destinații din întreaga lume. Mos Crăciun Lufthansa aduce daruri multe pentru cei ce doresc să călătorească pe Continentul Negru, cu tarife ce pornesc de la 211€ pentru Marrakech și ajunge la 1100€ pentru Luanda.

Promoție Lufthansa pentru Africa

Mai jos aveți cele mai atractive prețuri, în opinia mea, pentru călătorii din București spre diferite destinații din Africa.

București – Johannesburg cu Lufthansa

bucuresti - johannesburg cu lufthansa

Începem cu tariful de 395€ pentru București – Johannesburg, cel mai mare oraș din Africa de Sud. Conform site-ului Lufthansa, tariful se validează pentru călătorii programate în perioada ianuarie 2020 – iunie 2020. În mod normal, prețul pe această rută este frecvent peste 500€.

Făcând o simulare rapidă, am observat că tariful se valideaz pentru călătorii de minim 7 zile și nu cuprinde bagajul de cală. Se zboară via Frankfurt și aveți ocazia să testați confortul avioanelor Boeing 747-8i. Escalele la Frankfurt sunt cuprinse între 4 și 6 ore. Locurile sunt limitate la aceste prețuri.

București – Cape Town cu Lufthansa

Un alt tarif foarte bun este pe ruta București – Cape Town, al doilea oraș ca mărime din Africa de Sud și capitala legislativă a țării. Prețurile porbesc de la 399€ pentru zboruri dus-întors.

În urma simulărilor, vă anunțăm că se zboară cu Lufthansa la dus, via Frankfurt. Iar la retur se zboară cu Austrian Airlines, via Viena. Astfel, puteți să vă bucurați de zboruri cu A340-300 Lufthansa pe zborul spre Cape Town. Iar la retur, între Cape Town și Viena, se zboară cu Boeing 777-300ER Austrian Airlines. Tariful promoțional se validează pentru călătorii de minim 7 zile programate în lunile martie 2020 – iunie 2020. Tarifele nu au inclus bagajul de cală.

București – Nairobi cu Lufthansa

bucuresti - nairobi cu lufthansa si swiss

Un alt preț foarte bun este pe ruta București – Nairobi, capitala și cel mai mare oraș al Kenyei. Prețurile pornesc de la 475€ pentru zboruri dus-întors. Este un ”Best Price” în condițiile în care uzual tariful este de peste 600€.

Numele de Nairobi vine de la Ewaso Nyirobi din maasai, care înseamnă „ape răcoroase”. Nairobi mai este cunoscut și sub numele de alint de „Orașul verde în plin soare”. Orașul se găsește pe Râul Nairobi la o altitudine de 1661 m deasupra nivelului mării.

În urma simulărilor, vă putem confirma tariful pentru călătorii programate în perioada ianuarie 2020 – iunie 2020. Zborurile sunt operate de Lufthansa pe direcția București – Nairobi via Frankfurt. Iar la retur se zboara cu SWISS, pe direcția Nairobi – București via Zurich. Zborurile lung-curier sunt operate cu avioane de tipul Airbus A330-300.

Oferta Lufthansa Group mai cuprinde prețuri bune pentru Addis Ababa de la 479€, Mauritius de la 615€, Zanzibar de la 845€.

Dacă sunteți în pană de idei pentru cei dragi, aflați că nu veți da niciodată greș cu o vacanță. Călătoriile ne fac mai ”bogați” în amintiri.

Leave A Reply

Your email address will not be published.