O aeronavă Airbus A310 Luftwaffe va transporta pacienți bolnavi de COVID-19 din România spre Germania
În decursul zilei de astăzi, o aeronavă Airbus A310 Luftwaffe va transporta pacienți bolnavi de COVID-19 din România spre Germania. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre privind transferul pacienților cu forme severe și grave de Covid-19 în Germania. O echipă de medici germani se află deja în țară încă de vineri. Aeronava va zbura pe ruta Koln – București și retur. Încă nu se știe numărul celor ce vor fi transferați în Germania pentru a primi tratament de specialitate.
Airbus A310 MedEvac LUFTWAFFE reprezintă o „unitate de terapie intensivă” cu aripi. La bord se află echipele medicale ale Forțelor Aeriene Germane (Luftwaffe). Airbus A310 MedEvac a fost construit pe platforma unui Airbus A310 Multi Role Tanker Transport (MRTT).
Numărul de persoane cu COVID-19 care vor fi transferate în Germania urmează să fie stabilit, o echipă medicală din această ţară fiind în România pentru evaluarea situaţiei, a precizat vineri premierul interimar Florin Cîţu, anunță Hotnews.
„Vreau să vă anunţ că a venit o echipă de evaluare de medici militari din Germania pentru a transfera pacienţi în Germania. Vom vedea exact care este numărul de persoane care poate să meargă în Germania şi domnul Arafat va anunţa detaliile, dar vreau să vă spun că echipa este aici şi evaluează situaţia„, a spus Cîţu.
Echipa de evaluare este formată din personal din cadrul serviciului medical al forţelor armate germane, precizează sursa citată. De asemenea, o aeronavă a forţelor aeriene germane va fi disponibilă luni pentru evacuarea aeromedicală strategică a pacienţilor.
Deplasarea echipei se va realiza în colaborare cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, sub conducerea secretarului de stat Raed Arafat.
„Europa este caracterizată prin solidaritatea sa şi în lupta comună împotriva COVID-19. Germania şi România rămân unite în aceste vremuri dificile. Mă bucur, aşadar, să primesc în România echipa medicală din Germania. În aceste zile întunecate, buna cooperare dintre ţările noastre reprezintă o adevărată rază de speranţă. Fiecare viaţă contează. Prin urmare, sper ca misiunea şi transportul pacienţilor să decurgă bine„, a transmis ambasadorul Germaniei, Peer Gebauer, citat de Agerpres.
Misiuni asemănătoare au fost efectuate și în martie 2020, între Italia și Germania. La acea vreme Italia era copleșită de numărul de cazuri de COVID-19, fără a exista un tratament bine definit sau vaccin. Din păcate, România trece prin astfel de momente în contextul în care există vaccinuri aprobate, tratamente definite.