Numărul pasagerilor transportați în 2020 la nivel global a scăzut cu 60% față de 2019, ajungând la nivelul anului 2003

0 1.863

ICAO – Organizația Internațională a Aviației Civile este o agenție a Națiunilor Unite – a prezentat cifrele pe 2020 și impactului economic al pandemiei de COVID-19 asupra aeronautice civile.

ICAO confirmă faptul că în 2020 numărul pasagerilor transportați a scăzut cu 60% față de 2019, ajungând la un echivalent al anului 2003. În 2020 au fost transportați 1.8 miliarde pasageri, în scădere drastică față de 2019 când au fost înregistrați 4.5 miliarde pasageri. Capacitatea de transport a scăzut și ea cu 50% față de anul precedent.

Numărul pasagerilor transportați în 2020 la nivel global a scăzut cu 60%

Conform raportului ICAO, traficul intern de pasageri a scăzut în medie cu 50%, în timp ce traficul internațional de pasageri a scăzut cu aproximativ 75%.

Companiile aeriene au înregistrat pierderi totale de peste 370 de miliarde dolari ca efect al pandemiei de COVID-19. Aeroporturile au înregistrat pierderi de 115 miliarde dolari, iar furnizorii de servicii de navigație aeriană (ANSP) au raportat pierderi de 13 miliarde dolari.

Evoluția traficului aerian de pasageri

Raport prezintă pierderile pe regiuni. Pierderea de 370 miliarde de dolari a veniturilor brute din exploatarea pasagerilor a fost repartizată astfel: 120 miliarde pierderi înregistrate de companiile aeriene din Asia / Pacific, 100 miliarde pierderi înregistrate de companiile aeriene din Europa și 88 miliarde pierderi înregistrate de companiile aeriene din America de Nord.

Companiile aeriene din America Latină – Caraibe, Orientul Mijlociu și, respectiv, Africa au înregistrat pierderi de 26 miliarde, 22 miliarde și 14 miliarde.

Raportul ICAO a indicat că cererea de călătorii cu avionul va fi mică în prima parte a anului 2021, majoritatea țărilor aplicând în continuare măsuri restrictive.

Se așteaptă la o îmbunătățire a traficului aerian de pasageri abia din al doilea trimestru al anului 2021, deși acest lucru va fi în continuare supus eficacității managementului pandemiei și a lansării vaccinării.

În cel mai optimist scenariu, până în iunie 2021, numărul de pasageri va fi în creștere și va ajunge la 71% din 2019 (53% pentru zborurile internaționale și 84% pentru zborurile intern). Un scenariu mai pesimist prevede doar o recuperare de 49% (26% pentru internațional și 66% pentru intern).

După cum se poate vedea, aviația civilă este una dintre cele mai afectate industrii în vremea pandemiei de COVID-19. Nu e de mirare faptul că peste 200 de aeroporturi din Europa sunt în pragul falimentului, iar zeci de companii aeriene au declarat deja falimentul.

Leave A Reply

Your email address will not be published.