Noile condiții de călătorie în Estonia: excepție de la test și izolare pentru cei vaccinați de COVID-19.
Începând cu luna iunie 2020, Guvernul Republicii Estonia a decis redeschiderea frontierelor pentru cetățenii UE care nu prezintă simptome specifice COVID-19.
Persoanele care și-au început călătoria sau au tranzitat printr-un stat în care incidența de infectare cu virusul SARS-CoV-2 este mai mare de 150 la 100.000 de locuitori, în ultimele două săptămâni, trebuie să se autoizoleze pentru o perioadă de 10 zile.
Izolare 10 zile și test PCR COVID-19
Începând cu data de 15 ianuarie 2021, persoanele care nu doresc să se autoizoleze pentru întreaga perioadă de 10 zile după sosirea în Estonia dintr-un stat cu risc ridicat de infectare, trebuie să prezinte un test molecular tip PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii în Estonia.
Ulterior, în timpul șederii în Estonia, se poate efectua un al doilea test, însă nu mai devreme de a 6-a zi de la data efectuării primului test în străinătate. Dacă rezultatele ambelor teste sunt negative, măsura autoizolării se suspendă. Persoanele care nu prezintă un test pentru infecția cu SARS-CoV-2 la sosirea în Estonia au posibilitatea de a efectua primul test imediat după intrarea în țară, iar pe cel de-al doilea nu mai devreme de 6 zile de la efectuarea primului.
Măsura obligatorie de autoizolare timp de 10 zile poate fi astfel încheiată mai devreme
Măsura obligatorie de autoizolare timp de 10 zile poate fi astfel încheiată mai devreme, dacă rezultatele ambelor teste sunt negative. Adeverința cu rezultatul testului trebuie să fie redactată în limba estonă, rusă sau engleză, să menționeze locul și ora testării, numele și datele persoanei testate, metoda utilizată (PCR), precum și rezultatul testului. Pentru programarea celui de-al doilea test călătorii pot contacta centrul pentru testarea publică (+372 678 0000). Detalii cu privire la testare sunt disponibile pe pagina de internet: https://koroonatestimine.ee/.
Sunt scutiți de la izolare și testare toți cei ce s-au vindecat de COVID-19 sau s-au vaccinat de COVID-19
Începând cu data de 2 februarie 2021, autoizolarea timp de 10 zile și testarea nu sunt obligatorii pentru persoanele fizice (inclusiv cele care sosesc din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord sau dintr-un stat terț) care nu mai prezintă simptome ale infecției cu virusul SARS-CoV-2 și nu au trecut mai mult de 6 luni de când au fost declarați vindecați. Sunt exceptați de la autoizolare și cei ce au efectuat vaccinul complet împotriva virusului SARS-CoV-2 în ultimele 6 luni.
Pentru perioada 5-11 aprilie 2021, cetățenii următoarelor state europene trebuie să se autoizoleze timp de 10 zile după intrarea în Estonia: Andorra, Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croația, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Monaco, Norvegia, Olanda, Polonia, Republica Cehă, România (rata de infectare de 402,3/100.000), San Marino, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Ungaria deoarece rata de infectare cu SARS-CoV-2 în aceste state depășește pragul de 150/100.000 de locuitori..
Restricțiile nu se aplică persoanelor care călătoresc din Danemarca, Islanda, Liechtenstein, Portugalia, Vatican* și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Mai multe informații despre condițiile de călătorie în Estonia!