blankblank

Noile reguli de călătorie în Cehia: România este pe lista statelor cu risc foarte ridicat!

1 851

Începând de luni, 11 octombrie 2021, România a fost inclusă pe lista statelor cu risc foarte ridicat de infecție (zona roșu închis), urmare deciziei Ministerului ceh al Sănătății, luată pe baza datelor Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC).

Condițiile de călătorie pentru cetățenii români care circulă din România în Republica Cehă nu suferă nicio modificare, fiind similare cu cele aplicabile statelor de pe lista roșie în care a fost inclusă România începând cu 20 septembrie.

Astfel,toate persoanele care sosesc în R. Cehă din România sunt obligate să completeze formularul electronic de sosire (https://plf.uzis.cz/). Persoanele vaccinate și persoanele care au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 și s-au vindecat în perioada de 180 de zile anterior călătoriei nu mai au nicio altă obligație pentru a putea călători pe teritoriul ceh. Vaccinarea și trecerea prin boală se dovedesc cu Certificatul Digital COVID UE.

Persoanele nevaccinate au, suplimentar față de completarea formularului de localizare, următoarele obligații:

• obligația de a prezenta rezultatul negativ al unui test PCR nu mai vechi de 72 de ore la intrarea pe teritoriul ceh;

• obligația de a efectua un nou test PCR între a 5-a și a 14-a zi de la sosirea în Cehia;

• obligația de a se autoizola în perioada scursă de la intrarea pe teritoriul ceh până la primirea rezultatului negativ al celui de-al doilea test.

Leave A Reply

Your email address will not be published.