PROMO ASUS ZenFone 5

Misterul Zborului MH370 – Discovery Channel investighează dispariţia aeronavei

0 133

Odată cu dispariția aeronavei Boeing 777-200ER Malaysia Airlines în Oceanul Indian, din ce în ce mai mulți specialiști în industria aviatică au început să adreseze întrebări referitoare la siguranța pasagerilor care călătoresc cu avionul. Misterul zborului MH370 a atras atenţia întregii lumi şi a generat ample speculaţii în ceea ce privește modul în care s-au desfăşurat evenimentele.

În demersul de a desluși misterul din jurul acestui incident, Discovery Channel vă aduce în premieră un documentar de o oră, intitulat “Misterul zborului 370″, care expune opiniile celor mai prestigioşi experţi în domeniul aviaţiei şi securităţii referitoare la dispariţia zborului MH370 al companiei Malaysia Airlines. Materialul va fi difuzat duminică, 20 aprilie, la ora 16.00 şi în reluare la ora 24.00.

Castiga o excursie la Paris

Programul Misterul zborului 370 îşi propune să afle cum este posibil să se piardă complet legătura cu o aeronavă, analizând dovezi şi explorând punctele slabe ale industriei aviatice, şi să găsească soluţii care ar putea ajuta la prevenirea unor astfel de situaţii.

Într-o epocă în care putem localiza orice fel de dispozitiv mobil prin intermediul tehnologiei, documentarul încearcă să scoată la iveală cum a fost posibil ca o aeronavă performantă şi în stare bună de funcţionare să dispară pur şi simplu, împreună cu cei 239 de pasageri şi cu întregul echipaj de zbor. Din momentul în care aeronava a dispărut din aria dispozitivelor radar, în data de 8 martie 2014, au apărut numeroase întrebări despre siguranţa curselor aeriene. Misterul zborului 370 analizează şapte aspecte care au fost trecute cu vederea şi care trebuie analizate mai serios: securitatea aeroporturilor, controlul traficului aerian, sistemele de comunicaţii de la bord, problemele mecanice, depistarea aeronavelor prin radar şi satelit, cooperarea internaţională şi cutiile negre ale aeronavelor. 

„Misterul zborului 370 va rămâne un reper tragic, care ne va aminti mereu că tehnologia este capabilă să dea greş. Cu ajutorul unor profesionişti cu o vastă experienţă în domeniul aviaţiei, al sistemelor de urmărire a aeronavelor şi al industriei sateliţilor, documentarul explorează evenimentele care s-au derulat, concentrându-se asupra unor posibile scenarii şi examinând fisurile din sistem”, declară Tom Gorham, producătorul executiv pentru Discovery Networks International.

La Mare cu Avionul

Misterul zborului 370 este un program produs de ITN Productions, care va fi difuzat în 220 de ţări şi teritorii din întreaga lume pe Discovery Channel, începând cu luna aprilie.

Misterul zborului 370 este supervizat de Elizabeth McIntyre pentru Discovery Networks International. Tom Gorham este producătorul executiv pentru Discovery Networks International, iar Emma Read pentru ITN Productions.

S-ar putea sa-ti placa si

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Translate »