blankblank

Mauritius a suspendat toate zborurile internaționale timp de o săptămână, din 6 martie

1 874

Autoritățile din Mauritius au suspendat toate zborurile comerciale de pasageri spre Mauritius până la jumătatea lunii martie, din cauza creșterii cazurilor COVID-19.

Restricția se aplică pasagerilor care doresc să călătorească spre Mauritius sau să tranziteze acest stat insular. Măsurile sunt aplicate inclusiv pentru Insula Rodrigues. Zborurile cu plecare din Mauritius, inclusiv spre Rodrigues, nu sunt afectate. Școlile vor fi închise începând cu 8 martie, informează khaleejtimes.com.

Carantina rămâne obligatorie până pe 31 mai

The National Covid-19 High Powered Committee s-a întrunit și a luat decizia de a impune restricțiile de călătorie în Mauritius pentru o perioadă de o săptămână, începând cu 6 martie 2021”, se arată într-un comunicat.

Mai exact, zborurile internaționale rămân suspendate de la ora 17:00 (ora locală), 6 martie 2021, până la ora 12:00 (ora locală), 15 martie 2021.

În această perioadă, Air Mauritius va putea transporta pasageri, având ca punct de plecare Mauritius, dar niciun pasager nu va putea fi transportat spre Mauritius. De asemenea, niciun pasager nu va fi transportat din Mauritius spre Rodrigues. Cu toate acestea, pasagerii vor putea călători din Rodrigues spre Mauritius, a declarat transportatorul național al țării.

Kailesh Jagutpal, ministrul sănătății din Mauritius, a declarat că s-a luat această pentru a oferi ministerului momente de respiro în timp ce se lansează programul de vaccinare către populație, a raportat Bloomberg.

Națiunea insulară urmează să înceapă campania de vaccinare în masă începând de luni, 8 martie, după ce și-a vaccinat lucrătorii din domeniul sănătății și persoanele în vârstă.

Carantina rămâne obligatorie până pe 31 mai pentru toate persoanele care intră în țară. Autoritățile au ușurat în mare parte măsurile restrictive în ultimele luni. Persoanele cu o posibilă expunere la COVID-19 sunt supuse unei carantine de 14 zile la o unitate aprobată de guvern. Persoanele fizice trebuie să poarte măști pe transportul public; serviciile și afacerile neesențiale rămân deschise, sub rezerva respectării reglementărilor de sănătate legate de boli.

Leave A Reply

Your email address will not be published.