Măsuri în vigoare la sosirea în România din Italia, Malta sau San Marino
Conform Hotărârii nr. 51 din 02.11.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, începând cu data de 3 noiembrie 2020, Italia , Malta
și San Marino sunt incluse pe lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat.
Prin urmare, pentru persoanele care sosesc din Italia, Malta sau San Marino în România se aplică următoarele reguli:
– Persoanele, care stau cel mult 3 zile (72h) în România, nu vor intra în carantină dacă prezintă un test negativ pentru Sars-CoV-2, făcut cu cel mult 48 de ore înainte de sosirea în țară.
– Persoanele care stau pentru o perioadă mai lungă în România, intră în carantină (la domiciliu/adresa declarată) pentru o perioadă de 14 zile, dar au posibilitatea de a ieși din carantină în a 10-a zi, dacă efectuează un test pentru Sars-CoV-2 în a 8-a zi, cu rezultat negativ și nu prezintă simptomele specifice Covid19.
Zborurile comerciale directe dintre România și Italia
NU se suspendă.
OFICIAL: Lista galbenă a României cu țările considerate cu risc epidemiologic ridicat, votată din 2 noiembrie 2020, în vigoare din 3 noiembrie.