blank

Mai multe rute TAROM au fost anulate / TAROM face ”curățenie” în programul operațional

3 2.498

TAROM a început curățenia de primăvară, chiar dacă afară iarna își face simțită prezența. Ba mai mult, TAROM pare că suferă de Alzheimer. Anunță rute noi, apoi le anulează la doar câteva zile. Și nu e prima dată când are un asemenea comportament, lăsând impresia că nu știe ”dreapta” ce face ”stânga”.

La finalul lunii ianuarie vă anunțam cu entuziasm că TAROM va opera zboruri directe pe ruta Satu Mare – Constanța. Astăzi vă anunț că TAROM a scos din sistemul de rezervări această rută. Iată ruta, nu e ruta.

Mai multe rute TAROM au fost anulate

Totodată, am observat că TAROM a renunțat și la zborurile spre Tbilisi și Erevan. A fost multă efervescență când TAROM a anunțat zboruri spre Baku, Odesa, Tbilisi, Erevan. Gata, nu mai sunt. Cât despre zborurile de pe alte aeroporturi, totul un eșec.

Ne este greu să înțelegem strategia TAROM în asemenea condiții. Este adevărat că unel rute au nevoie de timp pentru a deveni profitabile, pentru a deveni cunoscute în rândul pasagerilor. Poate TAROM nu mai are răbdare, ținând cont de problemele financiare cu care se confruntă. Și e firesc să mai renunțe la unele rute sau zboruri de la un sezon la altul.

Dar nu prea am mai văzut astfel de situații, când rutele sunt anunțate și anulate la diferență de câteva zile. Oamenii au nevoie de stabilitate și de încredere. Altfel cum am mai putea cumpăra bilete de avion pe termen lung?

Nu este exclus să vedem și alte surprize din partea TAROM. Sperăm noi pozitive, dar ne putem aștepta la orice. Și nu, rutele lungi nu sunt o soluție în momentul acesta. Să sperăm că vor veni noile avioane ATR 72-600 TAROM, care ar contribui la confortul sporit pe zborurile interne și regionale.

3 Comentarii
  1. Emanuel says

    Am rezervat cu Tarom in luna noiembrie la Stockholm pentru 10-13 iulie. Am verificat pe site-ul lor si am constatat că nu mai au zboruri deloc la Stockholm .

    1. Peter says

      I have similar experience. Booked flight to Tbilisi back in November for July 2020 and the flight does not seem to exist anymore in Tarom reservation system. Although, my booking is still in „conformed” status. Tarom service desk had not provided any relevant information to the topic, claiming they had no official information. Now, I am just wandering, how quickly they react and propose a re-routed flight, as they are obliged, based on EU regulation.

Leave A Reply

Your email address will not be published.