Legea Green Pass din Italia afectează pasagerii zborurilor spre România

4 6.619

Începând cu 6 august, Green Pass-ul (recunoscut și ca Certificatul Digital COVID-19 UE) este obligatoriu într-o varietate de spații publice închise și aglomerate din Italia. Începând cu 1 septembrie, Green Pass-ul este necesar și în trenuri, feriboturi și avioane. Green Pass-ul este necesar inclusiv italienilor ce doresc să zboare între țările UE, ca parte a UEDCC. Încă nu e clar dacă trebuie sau nu Green Pass pe zborurile spre România, dar astăzi mai mulți pasageri, care au zburat spre România, au fost afectați de noua regulă a Green Pass-ului.

Pentru majoritatea italienilor vaccinați împotriva COVID-19, obținerea Certificatului Digital COVID-19 UE a fost o simplă formalitate. Cu toate acestea, au fost multe persoane care au întâmpinat dificultăți în eliberarea Green Pass-ului pentru că nu au fost găsiți în sistem. Obținerea certificatului le-a dat mari bătăi de cap, în contextul în care acesta era necesar pentru accesul în diferite spații închise, inclusiv în magazine.

Odată cu extinderea utilizării Green Pass-ului, tot mai mulți italieni se plâng de probleme avute cu sistemul și în procesul de eliberare al certificatului.

Autoritățile din Italia au luat decizia de a impune Green Pass-ul în speranța că tot mai mulți oameni se vor vaccina și astfel lucrurile să fie simple pentru toți. Singurii scutiți de vaccinare ar fi tinerii sub 12 ani.

Certificatul Digital COVID-19 UE se poate obține:

  • în baza vaccinării complete cu un vaccin autorizat EMA. Vaccinarea completă înseamnă administrarea dozelor de vaccin conform producătorului și să treacă 15 zile de la inoculare.
  • cei ce nu s-au vaccinat, pot obține certificatul digital în baza unui rezultat negativ al unui test PCR sau antigen anti COVID-19, nu mai vechi de 48 de ore.
  • cei trecuți prin boală cu noul coronavirus pot obține certificatul digital în baza unei dovezi de vindecare în ultimele șase luni.

Refuzul de a se conforma, atât de către clienți, cât și de către proprietarii de afaceri, poate duce la o amendă de până la 1.000 EUR.

Problema e că în continuare mii de italieni nu pot obține certificatul digital și, în consecință, activitățile lor sunt limitate și asta din cauza unui sistem imperfect.

Autoritățile din Italia au anunțat că schema Green Pass a fost un succes, menționând că 20 de milioane de certificate au fost descărcate în trei zile. Cu toate acestea, mulți alții nu au reușit acest lucru, cu toate că au dreptul la el.

Frustrarea italienilor este la cote înalte, alimentată de noile reguli impuse sau de neputința de le respecta.

4 Comentarii
  1. Pop says

    Buna seara
    In Italia nu este obligatoriu certificatul verde pentru a intra in magazine.
    Nu inteleg de ce romanii care zboara din Italia in Romania au probleme daca nu au certificat verde. Conform viaggiaresicuri.it Italia este tara verde pentru Romania si de aceea pentru a intra in Romania venind din Italia sunt obligatorii doar biletul de avion si actul de identitate. Daca se cer alte acte este abuz.
    Sunteti bine informat?

    1. Sorin says

      Din 6 august, Italia a adoptat o lege a Green Pass-ului pentru a facilita accesul celor imunizati sau testati in spatiile inchise, zone publice, aglomerat si inclusiv prin mall-uri si magazine. Da, nu se cere in magazinele mici, in cele alimentare sau nu se cerea pana azi, dar certificatul e bine sa-l aveti la purtator. Legat de probleme, poate nu ati aflat ca de azi Italia a extins aplicarea Green Pass-ului si la trenuri, avioane si feriboturi. Se aplica pe zborurile interne, e clar. Insa autoritatile au zis si de zborurile internationale, iar azi Wizz Air a solicitat Green Pass-ul celor ce au plecat din Italia spre Romania pe baza legii din Italia.

      Mai cercetam, ne mai informam 😀

  2. Pop says

    In Italia in magazine nu se cere certificatul verde. Google va va lamuri.
    Am aflat acum ca in Italia pentru imbarcare pe orice zbor (national sau international) se cere certificat verde. Desi spusesera ca vor cere doar pentru zboruri nationale (sau asa intelesesem eu). Deci sunteti bine informat.

    1. Sorin says

      Noi am fost in Italia si in magazinele mai mari s-a verificat Green Pass-ul :).

Leave A Reply

Your email address will not be published.