La poveşti cu Ioana Budeanu – despre companii aeriene şi zboruri

La prima vedere pare simplu şi uşor să fii blogger de travel, dar realitatea nu e chiar aşa. Este adevărat că ai bucuria de a călători foarte mult, de a vizita zeci de ţări şi de a colinda lumea în lung şi-n lat. Dar uneori te poţi lovi de tot felul de probleme neprevăzute – probleme de adaptare, financiare, uneori poate fi extrem de obositor etc. Din aceste cauze, eu am un respect aparte pentru oamenii de travel, mai ales pentru cei care călătoresc foarte mult pe cont propriu.

Astăzi continuăm seria poveştilor cu una trimisă de Ioana Budeanu – Jurnalist/Scriitor/Blogger/Travel Writer. Am avut ocazia să stau la poveşti cu Ioana şi pot spune că are o vastă experienţă în travel. Poate că nu are în palmares foarte multe ţări vizitate, dar a adunat foarte multe amintiri, cu bune şi rele, din zonele pe unde a călcat.

Povestea de astăzi este despre avioane şi despre diferite experienţe de zbor.

Stau dreaptă în scaun şi încerc să nu mă mişc, să nu respir. Centura de siguranţă se simte dureros pe stomac, însă ştiu că este un lucru bun, care mă ţine conectată la realitate. Viteza pe pistă este fabuloasă, iar apoi avionul se înalţă şi îmi dă o stare de imponderabilitate ciudată şi plăcută. Când aripile se înclină deaspura oraşelor pe care le părăsesc, calmul se topeşte şi îşi face simţită prezenţa o teamă organică, o frică de necunoscut. Nu, nu mi-e frică de moarte în avion. Mi-e frică de acele ultime, grele secunde, când ştiu că se va întâmpla ceva. Însă, cu trecerea anilor, am învăţat să am încredere, să privesc chipul relaxat al stewardezelor şi să ascult vocea plăcută a piloţilor, acei oameni ai cerului, ai nemărginirii şi perfecţiunii…

Nu voi uita niciodată primul meu zbor. Se întâmpla cu foarte, foarte puţin timp înainte, prin 2009, când am primit cadou de la serviciu o călătorie la Amsterdam. Am zburat cu KLM, evident, şi am avut sentimente contradictorii. Pe de o parte, totul era nou şi interesant, pe de altă parte, îmi vuia capul la propriu şi mă simţeam stingheră şi înghesuită în scaunul meu de la geam. Însă această primă călătorie a însemnat enorm pentru mine – mi-a pus bazele carierei, ca să spun aşa. După zborul scurt, am ajuns în Paradis. Nimic nu a mai contat. Eram acolo, singură pe străzile din Amsterdam, fericită până la cer. Am petrecut una dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea şi, dacă la plecare eram cumplit de obosită şi răcită, m-am întors vindecată, odihnită (deşi n-am dormit mai mult de 5 ore într-un weekend) şi ştiam că mă aflu în faţa unei minuni: eram liberă!

Normal, este sentimenul general acceptat: când încerci lucruri noi, care devin posibile şi… facile, te simţi invincibil. Şi aşa a început totul…

Cu cei de la KLM n-am mai zburat de atunci, însă sper să o mai fac. Serviciile sunt ireproşabile, chiar dacă spaţiul din avion mi s-a părut cam mic. În plus, KLM-ul înseamnă pentru mine aripi întinse peste întreaga lume, iar Amsterdamul cu al său Schiphol este fascinant.

În acelaşi an, 2009, am emigrat în Tenerife şi am făcut un drum destul de lung. Am zburat cu WizzAir din Bucureşti la Madrid, am stat 4 ore în aeroport şi apoi am luat Vueling-ul spre Tenerife Nord. Primii paşi pe insulă mi-au oferit o imagine de vis: munţi revărsaţi în ocean şi oraşe de poveste – o experienţă definitorie pentru mine ca om.

Cu WizzAir-ul am zburat de nenumărate ori şi o voi face în continuare cu mare drag. Niciodată nu am avut probleme sau nemulţumiri. De fapt, nu sunt foarte pretenţioasă sau cârcotaşă şi mă adaptez rapid condiţiilor, însă şi ei sunt profesionişti. Am zburat cu Wizz spre Madrid, Barcelona (de vreo 3 ori), Pisa, Paris, Napoli. Nu am avut întârzieri mari, dacă scot din calcul aventura din ianuarie, Paris-Bucureşti, când în România era o furtună de zăpadă pe care nici renii lui Moş Crăciun n-ar fi străbătut-o. Înţeleg foarte bine şi regulile lor cu privire la bagaje. Mereu m-am lovit de români care îşi cărau şifonierul sau sacoşele cu laptopuri şi cabluri (nu glumesc!) după ei… Plata pentru bagajele mai mari, de cabină, mi se pare un pas important şi necesar. Eu, în general, prefer să călătoresc ieftin şi cu foarte puţine bagaje. Cred că poşeta îmi este suficientă…

Vueling este o companie pe care o iubesc! De prima dată când am urcat la bordul avioanelor sale, am fost încântată: spaţiu imens, scaune din piele confortabile, personal drăguţ, servicii excelente. În plus, au o politică favorabilă rezidenţilor spanioli, printre care mă număr:) Ţin minte o experienţă interesantă: eram la primul zbor spre Tenerife, dinspre Madrid, iar căpitanul aeronavei ne-a anunţat că este foarte tânăr şi că este primul lui zbor peste ocean. Mă rog, nu aveam mult de zburat peste Atlantic, dar totuşi… Zborul a fost perfect!

O altă experienţă agreabilă a fost zborul Tenerife Sud – Paris, în ianuarie, cu RyanAir. Era primul meu zbor mai lung (4 ore şi jumătate) şi eram puţin emoţionată. Însă pot spune cu mâna pe inimă că a fost cel mai grozav zbor din viaţa mea: lin, sigur, plăcut şi cu un personal impecabil. Parisul, în dar de ziua mea, a fost de vis!

Am zburat şi cu Blue Air-ul spre Milano, apoi a urmat un tur de forţă prin Genova, Scarperia (Toscana), Pisa, Barcelona, Tarragona şi ne-am întors acasă cu Blue Air din Valencia. Ţin minte că am avut locuri perfecte, pe primul rând, şi m-am simţit… răsfăţată.

Anul acesta am avut parte de o călătorie copleşitoare, la propriu şi la figurat. Mi-am zis de nenumărate ori că, dacă am reuşit să rezist pe un drum de 30 de ore, atunci nimic nu mi se mai pare imposibil. În luna august am zburat cu cei de la Qatar Airways spre Doha (4 ore), am stat în aeroport vreo 9 ore lungi şi apoi ne-am îmbarcat pe cursa de Kuala Lumpur (un zbor de 8 ore). Este un drum foarte obositor, dupa cum vă imaginaţi.

Qatar Airways sunt compania aeriană numărul 1 în lume, iar serviciile sunt pe măsură. Dacă în primul zbor am fost cam înghesuită, la cel de-al doilea, totul a fost foarte bine: am avut pătură, şoseţele, mâncare şi băutură la discreţie (foooarte bune!), până şi dopuri de urechi ne-au oferit:)) Păcat că eu nu reuşesc să mă relaxez şi am stat ore în şir cu ochii pe harta interactivă, mai ales că am traversat şi musonul din India.

Orele petrecute în aeroportul din Doha, atât la dus cât şi la întors, au fost nesfârşite. Noroc că au internet gratis, deşi stau şi mă întreb şi acum de ce unii călători se înghesuiau în locurile special amenajate cu WI-FI. Cafeaua m-a costat 5 euro, însă trebuie să faci faţă până la următorul zbor:).

În timpul călătoriei prin Asia, am zburat de trei ori cu AirAsia, compania low-cost numărul 1 în lume. Pe mine personal nu m-au impresionat decât preţurile mici – confortul şi amabilitatea neregăsindu-se în pachet.

Întâmplări ciudate/amuzante până acum? Nu foarte multe: am prins o grevă a companiilor aeriene în Tenerife şi am stat o noapte întreagă în aeroport, însă erau atât de mulţi români, încât nu te plictiseai; am văzut o gaşcă de puradei în avionul de Barcelona, care cărau laptopuri şi haine în pungi de gunoi; un englez încerca să mă convingă de frumuseţea Chiang Mai-ului pe cursa AirAsia spre… Chiang Mai (păcat de timpul pierdut:)); iar în aeroport în Bangkok ne-au controlat ca pe hoţii de cai, am trecut prin check-in de 5 ori, desculţi şi cu zâmbetele împietrite pe faţă, şi multe alte… comentarii, aglomeraţie, copii mici, oameni ciudaţi şi personaje de basm.

Ador să caut bilete de avion la promoţii şi să găsesc cele mai bune variante! Pe mine nu mă interesează decât să zbor ieftin, cât mai rapid, în siguranţă şi să am spaţiu să respir. Mâncarea, numărul kilogramelor de bagaje, condiţiile, personalul, pasagerii – sunt detalii foarte puţin importante.

Acum, după ce m-am obişnuit cu zborurile lungi şi cu orele infernale petrecute pe drum, mi-aş dori să încerc New York-ul cu cei de la KLM, Nairobi cu Emirates, dar şi Istanbulul cu Turkish Airlines. Să vedem ce va aduce noul an…

Iar în incheiere, vă las cu citatul meu preferat: „Trust me, it’s paradise. This is where the hungry come to feed. For mine is a generation that circles the globe and searches for something we haven’t tried before. So never refuse an invitation, never resist the unfamiliar, never fail to be polite and never outstay the welcome. Just keep your mind open and suck in the experience. And if it hurts, you know what? It’s probably worth it.” – Richard, The Beach