blank

KLM zboară spre destinațiile din Asia și Orientul Mijlociu existente pre-pandemie

0 431

Pe măsură ce tot mai multe țări redeschid granițele, KLM anticipează o creștere a cererii clienților pentru destinații din Asia și Orientul Mijlociu. În această vară, rețeaua KLM va fi practic identică cu cea pe care a avut-o în 2019. Din cauza pandemiei de COVID-19, totuși, vor fi oferite mai puține zboruri spre destinații și/sau zboruri spre anumite destinații ce vor fi oferite în diferite combinații. KLM va opera zboruri și spre Riyad, în Arabia Saudită, ca destinație nouă în această vară, în timp ce zborurile spre Phuket, în Thailanda, vor fi introduse în această iarnă.

KLM zboară spre destinațiile din Asia și Orientul Mijlociu existente pre-pandemie.

Rețeaua de destinații joacă un rol central în strategia KLM. De la începutul pandemiei de COVID-19, KLM a continuat să opereze rețeaua în cea mai mare măsură, pentru a le oferi clienților capacitatea de a călători și pentru a asigura continuitatea transportului de mărfuri. Nu numai că această strategie s-a dovedit a fi de succes pe parcursul crizei COVID, ci face acum și mai ușoară extinderea operațiunilor.

Cele mai semnificative schimbări în comparație cu 2019.

Asia

Există 17 destinații planificate pentru această vară, comparativ cu 19 în 2019. Xiamen, în China, este temporar închisă din cauza pandemiei COVID-19, deși partenerul KLM – Xiamen Airlines – zboară în prezent spre această destinație Serviciul spre Denpasar, în Indonezia, va fi oferit de îndată ce Bali se va redeschide. Phuket va fi adăugat ca destinație în programul de iarna 2021. Zborurile spre insula thailandeză vor fi operate de patru ori pe săptămână.

Deocamdată, zborurile către Hangzhou și Shanghai, China, vor avea escală la Seul, în Coreea de Sud. Odată ce regulile se vor schimba, KLM va face ajustări suplimentare la programul operațional. KLM zboară și spre Chengdu o dată pe săptămână, și operează atât zboruri comerciale cât și cargo. După, zborul continuă spre Beijing, printr-o escală la Seul. De acolo, KLM va opera atât zboruri comerciale cât și cargoînapoi la Amsterdam. Serviciul spre Bengalûru, în India, a fost suspendat.

Restricțiile specifice de călătorie și cerințele de carantină rămân în vigoare în multe țări asiatice. Pe măsură ce acest lucru se va modifica, programul operațional va fi actualizat frecvent și pe tot parcursul sezonului de iarnă.

Orientul Mijlociu

În vara anului 2021, KLM va zbura spre șapte destinații, din Orientul Mijlociu, la fel ca în 2019. KLM oferă servicii spre Riyadh, în Arabia Saudită, ca o nouă destinație, cu zboruri care pleacă de două ori pe săptămână, în sezonul estival și de trei ori pe săptămână, în sezonul de iarnă. Serviciul spre Abu Dhabi a fost suspendat, deși KLM oferă în continuare această destinație în urma unui acord de code share-ing cu Etihad Airways. Se așteaptă ca Abu Dhabi să fie reintrodus î programul operațional în iarna 2021, crescând astfel numărul de destinații la opt.

KLM a anunțat că va opera și zboruri spre toate gateaway-urile americane pe care le deservea și înainte de criza cauzată de pandemia de COVID-19. Cu toate acestea, capacitatea de încărcare a aeronavelor și numărul frecvențelor zborurilor sunt încă departe de nivelurile din 2019.

Flexibilitate și un standard ridicat de igienă cu KLM

KLM oferă clienților săi flexibilitate maximă în momentul rezervării, schimbării sau anulării unei călătorii. Mai mult, anul acesta KLM a adoptat cel mai înalt standard posibil în măsurile de igienă – înainte, în timpul și după călătorie. În semn de recunoaștere, KLM a primit recent statutul Diamond APEX, plasând KLM printre companiile aeriene de top din lume în ceea ce privește igiena și siguranța sănătății. KLM respectă în mod firesc toate restricțiile și măsurile de călătorie emise de diferite guverne.

Inovație și durabilitate

Cu o istorie de 101 ani, KLM este printre cele mai vechi companii aeriene din lume care încă operează sub denumirea sa originală. Fiind un pionier al aviației încă din primele zile ale industriei, inovația face parte din ADN și KLM continuă să dezvolte punctele forte în domeniile experienței clienților, digitalizare, sustenabilitate și tehnologie.

În luna februarie, KLM a devenit prima companie aeriană care a operat vreodată un zbor alimentat parțial de kerosină sintetică produsă în mod durabil. Prin programul SAF (Combustibil durabil pentru aviație) al KLM, companiile cu un cont corporativ pot aranja ca o parte din călătoriile aeriene să fie efectuate folosind combustibil durabil.

Leave A Reply

Your email address will not be published.