KLM suspendă toate zborurile lung-curier spre Olanda, din 22 ianuarie.
KLM va suspenda cele 270 de zboruri săptămânale lung-curier spre Olanda începând cu data de 22 ianuarie, din cauza noilor restricții de călătorie, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei aeriene.
Compania națională olandeză a anunțat suspendarea, din 22 ianuarie 2021, a celor 270 de zboruri săptămânale lung-curier operate spre Olanda, ca urmare a noilor restricții de călătorie. Acestea impun – pasagerilor, dar și echipajelor de zbor – să prezinte un al doilea rezultat negativ obținut în urma efectuării unui test rapid chiar înainte de plecare, pentru a putea intra în Olanda.
De asemenea, pasagerii au și obligativitatea prezentării unui test PCR negativ ce trebuie să fie efectuat cu maximum 72 de ore înainte de zbor. Mai mult, călătorii trebuie să se auto-carantineze timp de 10 zile la sosirea în Olanda. După cinci zile pot fi testați. În cazul în care rezultatul acestui test PCR este negativ, ei pot ieși din autoizolare.
Anularile se vor aplica și zborurilor europene.
Olanda „a imitat” restricțiile impuse de Regatul Unit și a interzis intrarea pe teritoriul țării pentru zborurile ce sosesc din Africa de Sud, Argentina, Bolivia, Brazilia, Capul Verde, Chile, Columbia, Ecuador, Guyana Franceză, Guyana, Panama, Paraguay, Peru, Surinam, Uruguay și Venezuela (dintre care opt sunt deservite de KLM), Antilele Olandeze, dar și din Marea Britanie.