Italia a prelungit perioada de aplicare a carantinării obligatorii pentru români până pe 15 octombrie.

Italia a prelungit perioada de aplicare a carantinării obligatorii pentru români până pe 15 octombrie.

0 5.098
Avion intarziat? Zbor anulat? >>Solicita acum despagubiri<< pentru zborul intarziat sau anulat. Poti avea dreptul pana la 600€.

Astăzi, guvernul din Italia a aprobat noul decret legislativ cu privire la pandemia de COVID-19. Acesta nu aduce vești prea bune pentru români. A fost prelungită perioada de aplicare a carantinării obligatorii pentru români până pe 15 octombrie, conform www.fanpage.it și www.corriere.it via www.imperatortravel.ro.

Izolare de 14 zile în Italia

  • Începând cu data de 24 iulie 2020, persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României și Bulgariei în ultimele 14 zile anterioare sosirii în Italia sunt supuse obligației de autoizolare și de supraveghere medicală pentru o perioadă de 14 zile. Autoritățile italiene au decis prelungirea aplicării acestor măsuri până la data de 15 octombrie.  
  • De la 9 iulie, oricine intră în Italia din străinătate este obligat să prezinte transportatorului sau forțelor de poliție în caz de control, o declarație pe proprie răspundere.
  • În cazul persoanelor care sosesc din România, acestea vor trebui să specifice în detaliu în declarația pe propria răspundere locul în care vor petrece perioada de supraveghere sanitară și izolare la domiciliu, mijlocul de transport privat prin care vor merge la acea adresă și un număr de telefon la care pot fi contactate în această perioadă (inclusiv un număr de telefon mobil). De asemenea, transportatorii trebuie să măsoare temperatura pasagerilor și să nu permită călătoria celor depistați cu stare febrilă.

Masca devine obligatorie și în aer liber

Prin urmare, noul decret confirmă măsurile anti-COVID existente în vigoare, dar aduce și alte reguli. În ceea ce privește măștile, acestea trebuie purtate și în aer liber, nu doar în locurile publice din interior și în mijloacele de transport.

Acest lucru este valabil pentru întreg teritoriul național al Italiei. În decret, guvernul stabilește „obligația de a avea întotdeauna la dumneavoastră dispozitive de protecție respiratorie, cu posibilitatea de le utiliza obligatoriu în locurile interioare accesibile publicului, inclusiv mijloacele de transport și în toate locurile exterioare atunci când vă aflați în preajma altor persoane . Sunt excluși de la regulă copiii cu vârsta sub șase ani, persoanele cu patologii care nu sunt compatibile cu utilizarea măștii și cei care desfășoară activități sportive.

Totodată, vor fi intensificate controalele și se vor înăspri amenzile. Cei ce sunt prinși fără mască, riscă amenzi între 400 și 1000 EURO. Sancțiuni care devin și mai severe pentru cei care încalcă carantina: acestea variază de la 500 la 5000 de euro cu arest de la 3 la 18 luni. Chiar și unitățile publice care nu respectă regulile anti-COVID riscă sancțiuni severe: de la 400 la 1000 de euro amendă, plus închiderea localului de la 5 la 30 de zile.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.