ITA Airways și noul livery al companiei aeriene din Italia
Noua companie aeriană a Italiei va fi botezată ITA Airways, în ciuda faptului că a plătit 90 de milioane de euro pentru marca și drepturile de folosire ale predecesorului Alitalia, care a încetat să funcționeze joi după 74 de ani.
Dezvăluind numele operatorului de transport susținut de stat, care până acum se numea ITA (Italia Trasporto Aereo), CEO Fabio Lazzerini a descris ITA Airways drept „un nume care privește cu nerăbdare, care privește spre viitor”.
Odată cu prezentarea noului nume, a fost dezvăluite noul site al companiei – www.itaairways.com – și noul livery. Fuselajul va fi albastru, cu sigla ITA Airways în alb, aripile vor fi albe, iar pe coada aeronavei va fi tricolor italian: verde, albă și roșu.
Noua companie aeriană va debuta cu 2.800 de angajați din cei aproape 11.000 de angajați Alitalia, urmând ca numărul acestora să crească la 5.750 până în 2025. Inițial va deservi 44 de destinații, ajungând la 74 până în 2025 și va zbura spre mai multe destinații din Italia. Din rețeaua ITA Airways nu vor lipsi aeroporturile precum Londra-Heathrow și Paris-Charles de Gaulle. Din noiembrie vor fi operate zboruri și spre destinații din Statele Unite precum New York JFK, Miami, Boston și Los Angeles, iar din 2022 vor fi zboruri și spre Buenos Aires și São Paulo.
ITA Airways și-a luat zborul în momente grele, în vremuri de pandemie de COVID-19 și cu o rivalitate ridicată din partea companiilor aeriene low-cost. Toată lumea speră, în special italienii, ca această companie să fie profitabilă.