Incediu la bordul unui Boeing 787 Ethiopian Airlines parcat pe Heathrow (video)
În jurul orei 16:30, ora locală de la Londra, a fost raportat un incediu la bordul unui Boeing 787 (ET-AOP) Ethiopian Airlines. Aeronava era parcată pe platforma aeroportului Heathrow. Mai multe echipaje de intervenţie au acţionat pentru a stinge focul. Poliţia a raportat că nu existau pasageri la bord. Acest incident a dus la blocarea aeroportului pentru aproximativ 90 de minute.
Un oficial al aeroportului Heathrow a declarat: „Închiderea aeroportului face parte dintr-o procedură standard în cazul în care echipajele de pompieri sunt ocupate cu un incident”.
Oficialii Ethiopian Airlines au declarat că aeronava era parcată de mai bine de 8 ore înainte de detectarea fumului. Imaginile de pe Heathrow ne arată un 787 Ethiopian Airlines înconjurat de spumă ignifugă, dar şi cu daune la partea superioară a fuselajului. Încă nu se ştiu cauzele care au stat la baza acestui incediu intern. Reprezentanţii Boeing împreună cu autorităţile aeroportuare şi oficialii Ethiopian Airlines investighează problema.
Acţiunile companiei Boeing au scăzut foarte mult la bursa New York Stock Exchange după ştirea cu incidentul de la Londra. Poate şi pentru că aeronava Dreamliner a fost implicată în mai multe incidente în decursul acestui an. Timp de aproximativ 5 luni, toate avioanele Dreamliner au fost reţinute la sol pentru investigaţii asupra bateriei. Se pare că au remediat unele probleme, dar au început să apară altele.
Ştire în curs de actualizare!
Sper sa nu fie iar ceva general, la toate B787, dar din pacate iar sunt probleme la acest tip de avion ! Oare s au cam grabit cu B787? Sper sa nu aiba si A 350 la fel de multe probleme…
Airbus sufla tare in „iaurt”. A lansat A350 cu vechiul model de baterie. Inca n-a bagat li-ion.
Cat despre 787, se pare ca apar diverse probleme. Nu stiu daca s-au grabit sau nu, dar cert e ca n-au fost prea in forma. Destul de greu sa faci un avion revolutionar perfect din prima…
„Destul de greu sa faci un avion revolutionar perfect din prima…”
Tinand cont ca vorbim de avioane si nu de masini de spalat, ar cam trebui sa il faca cum trebuie din prima. Nu de alta, dar sunt vieti omenesti la mijloc …
Ca si la masini…Acolo nu sunt vieti omenesti la mijloc? Cate n-au fost facute prost si cu probleme remediate in timp?
Dar trecand peste, 787 este facut foarte ok. Insa problemele pot aparea din x multi alti factori pe care nu-i poti simula in laboratoare. Speram sa nu existe accidente cu victime. In rest, sunt doar pierderi financiare.
Asteptam sa vedem si A350 cum va fi, un alt model revolutionar prin structura sa.
Eu abia astept sa ma urc la bordul unui 787. Am incredere in el :).
Daca A continua politica pasilor marunti, dar siguri cu A 350, cred ca o sa se intample cu A350 si B787 , exact invers cum s a intampla cu A340 si B777.