Inaugurarea noii piste a Aeroportului Iaşi (foto / video)
Pe 21 august 2014, a avut loc inaugurarea noii piste a Aeroportului Internaţional Iaşi. Cel mai important proiect al Judeţului Iaşi a devenit realitate la doar un an după începerea lucrărilor. Evenimentul a fost precedat de o scurtă slujbă religioasă şi un scurt cuvânt adresat de către Înalt Preasfinţia Sa TEOFAN, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi Preasfinţitul Petru GHERGHEL, Episcopul Romano-Catolic al Diecezei de Iaşi. Programul a mai inclus prezentarea proiectului, aterizarea primului zbor oficial pe noua pistă (cursa TAROM Roma – Iaşi), un spectacol aviatic susţinut de către echipa de acrobaţie Hawks of Romania şi câteva momente artistice susţinute de trupa Amadeus.
Lucrările la noua pistă (flexibilă) de la Aeroportul Iași au început pe data de 7 august 2013. Asocierea Max Boegl România, SC Vega ’93 SRL și SC UTI Grup SA a câștigat licitația privind execuția lucrărilor pentru realizarea suprafețelor de mișcare aferente unei piste noi cu lungimea de 2.400 metri. Valoarea contractului este de aproximativ 139 milioane de lei, fără TVA. Termenul iniţial de finalizare era de 25 de luni, în acest termen inclusă și proiectarea. Lucrările includ realizarea pistei de decolare – aterizare, căii de rulare, extinderii platformei și a drumului perimetral, instalației de balizaj, canalizării pentru ape pluviale, precum și a serviciilor de proiectare pentru toate cele menționate anterior.
În luna decembrie a anului 2013 Consiliul Județean Iași a depus o cerere de finanţare europeană pentru dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi. Proiectul are o valoare totală de 56,7 milioane de euro, obiectivele majore propuse a fi realizate fiind proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru realizarea suprafeţelor de mişcare aferente unei piste noi, cu lungimea de 2.400 metri (contract aflat în derulare), extinderea suplimentară a platformei parcare aeronave şi construcţia unui nou terminal de pasageri, de trei ori mai mare decât cel existent.
În luna feburarie a acestui an, proiectul a fost declarat eligibil de către Autoritatea de Management a Programului Operațional Sectorial – Transport (AM POS-T). La sfârşitul lunii mai, AM POS-T a trimis la Bruxelles aplicaţia Aeroportului Internaţional Iaşi. La mai puţin de 24 de ore după ce a fost transmisă de AM POS-T la Bruxelles, Comisia Europeană a comunicat admisibilitatea cererii de finanţare depuse pentru dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi. Săptămâna aceasta va fi depusă la AM POS-T prima cerere de rambursare a plăţilor deja efectuate.