În Olanda, perioada de auto-izolare a fost redusă de la 14 la 10 zile. Se fac controale!
Începând cu 19 august 2020, Olanda a redus perioada de auto-izolare de la 14 la 10 zile. În continuare Olanda recomandă ferm auto-izolarea celor ce călătoresc din România și din țările și regiunile aflate pe lista portocalie.
Persoanelor care se deplasează/revin din state incluse în zona portocalie, așadar inclusiv cetățenilor care se deplasează din România, autoritățile olandeze le recomandă ferm autoizolarea la domiciliu pentru o perioadă de 10 zile.
Persoanelor care vin din zonele de risc li se vor colecta datele de contact. De asemenea, autoritățile olandeze vor efectua controale pentru a verifica respectarea măsurii de autoizolare.
Această recomandare fermă este valabilă în orice scenariu: indiferent dacă persoana care intră pe teritoriul olandez prezintă un test negativ pentru infecția cu COVID-19 sau dacă este testată ulterior și rezultatul este negativ.
În urma discuțiilor pe care le-am avut cu domnul Alexandru Ion Steriu, diplomat la Ambasada României din Regatul Țărilor de Jos, am aflat că recomandarea fermă este aproape echivalentă cu o obligație, cel puțin pentru cei din Olanda. Dar tot nu se folosește termenul ”obligatoriu”. Însă mare atenție pentru că autoritățile din Olanda vor efectua controale pentru a verifica respectarea măsurii de autoizolare.
Mai menționăm că pe Aeroportul Schiphol (Amsterdam) este operațional începând din 13 august 2020, un centru de testare pentru infecția cu SARS-COV-2. Toți cetățenii care revin din zonele de risc vor putea fi testați, în mod gratuit, indiferent dacă prezintă sau nu simptome specifice infecției cu SARS-COV-2. Indiferent de rezultatul testării sau de efectuarea acesteia, rămâne valabilă recomandarea fermă privind autoizolarea la domiciliu pentru o perioadă de 10 zile. Măsuri similare vor fi implementate și pe aeroporturile din Eindhoven și Rotterdam.
Mai multe informații aveți pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.