blank

HP își extinde portofoliul Converged Cloud cu soluții pentru industria aeriană

0 573

HP își extinde portofoliul de soluții Converged Cloud cu oferte noi care extind puterea cloud asupra infrastructurii, aplicațiilor și informației, permițând organizațiilor să accelereze inovația și să-și îmbunătățească viteza de lucru.

În acest context, compania a anunțat viziunea sa asupra unui “Cloud Inteligent pentru Companii Aeriene”, prin care livrează platforme integrate SaaS (Software-as-a-Service) și IaaS (Infrastructure-as-a-Service) care îndeplinesc cerințele specifice clienților din industria aeriană, permițând companiilor aeriene să introducă rapid noi produse și servicii care să le sporească veniturile. De altfel, soluția HP Converged Cloud Services for Airlines este prima abordare de cloud hibrid din industrie.

Converged Cloud Services for Airlines include soluția HP Passenger Service, care combină soluțiile de bază HP pentru industriile turismului și transportului într-o singură platformă integrată SaaS pentru rezervări și călătorii. Airline Reservations și Departure Control, cele două servicii cheie ale platformei, i-au ajutat pe clienții HP să transporte anul trecut peste 500 de milioane de pasageri. Noua platformă HP Airline Service Oriented Architecture asigură companiilor aeriene o soluție modernă de dezvoltare a aplicațiilor PaaS (Platform as a Service) care să genereze o dezvoltare rapidă a produselor aeriene generatoare de profit.

Platforma de tip IaaS HP Enterprise Cloud Services – Virtual Private Cloud este livrată din centre de date de ultimă generație securizate și cu un consum mic de energie, echipate cu tehnologie HP pentru infrastructură convergentă. Folosind oferta HP de operare în cloud de tip per-server pentru organizații, companiile aeriene sunt capabile să se adapteze rapid în funcție de nevoile lor de business, reducând în același timp cheltuielile operaționale și de capital.

Interjet, o companie aeriană mexicană, a început recent să utilizeze HP Enterprise Cloud Services – Virtual Private Cloud pentru a administra orarul de utilizare a simulatorului de zbor. Aplicația instalată administrează programarea intervalelor de timp alocate training-ului atât pentru piloții Interjet, cât și pentru piloți ai altor companii. HP Enterprise Cloud Services – Virtual Private Cloud a ajutat astfel Interjet să-și extindă sau restrângă resursele în funcție de necesități, crescând astfel eficiența companiei.

“Fiind o companie aeriană care oferă servicii accesibile, Interjet depinde de inovațiile și flexibilitatea tehnologiei pentru a-și dimensiona aplicațiile în funcție de necesități“, a spus Adrian Pineda, Chief Information Officer, Interjet. “Utilizarea soluției HP Enterprise Cloud Services – Virtual Private Cloud pentru găzduirea aplicațiilor de programare pentru simulatorul de zbor ne-a permis să reducem costurile administrative și să creștem productivitatea, fiind acum capabili să creștem capacitatea tehnologică pe măsură ce ne dezvoltăm”.

Lansat în aprilie, HP Converged Cloud este prima strategie și primul portofoliu din industrie bazat pe o singură arhitectură ce combină cloud privat, cloud externalizat și cloud public, precum și soluții IT tradiționale, pentru a crea un mediu care se poate adapta rapid cerințelor organizaționale.

Leave A Reply

Your email address will not be published.