Hong Kong a suspendat toate zborurile din India, Pakistan și Filipine pentru 14 zile.

0 639

Conform ultimelor noutăți, Hong Kong a suspendat toate zborurile din India, Pakistan și Filipine, începând de la miezul nopții, timp de 14 zile, până în 3 mai. Toate zborurile de pasageri din aceste trei țări vor avea interdicția de a ateriza în Hong Kong.

Guvernul a emis o declarație în care afirmă că aceste țări vor fi clasificate simultan în Grupa A de risc epidemiologic extrem de ridicat, în conformitate cu prevederile privind prevenirea și controlul bolilor (reglementarea traficului transfrontalier și a călătoriilor călătorilor). Acest lucru va limita circulația persoanelor care sunt rezidenți a celor trei țări și care trebuie să plece din Hong Kong.

Vorbind mai detaliat, un oficial guvernamental a spus că există cazuri confirmate ce implică tulpina mutantă N501Y și care au fost detectate pentru prima dată în Hong Kong. Acesta este motivul pentru care guvernul din Hong Kong a aplicat acum aceste reguli și a suspendat toate zborurile din India, Pakistan și Filipine.

Există cazuri confirmate ce implică tulpina mutantă N501Y a virusului Covid-19.

„Două zboruri de pasageri (CX906) operate de Cathay Pacific, care au sosit de la Manila la Hong Kong în datele de 14 și 17 aprilie, au transportat pasageri care au fost depistați pozitiv cu noua tulpină. Între timp, un alt zbor de pasageri (UK6397) operat de Vistara, care a sosit duminică de la Mumbai la Hong Kong, a confirmat prezența noii tulpini la trei pasageri, pe baza rezultatelor obținute în urma unui control efectuat la sosire.” a declarat un oficial al Guvernului.

Hong Kong a început să vaccineze locuitorii cu doze de la Sinovac, din februarie. Iar din martie, autoritățile din Hong Kong au început să ofere alternativa cu vaccinul dezvoltat de BioNTech.

Odată cu introducerea vaccinului dezvoltat de BioNTech, a crescut și rata de vaccinare cu de două până la trei ori mai mult, în fiecare zi, comparativ cu rata de vaccinare înregistrată zilnic de Sinovac, potrivit cifrelor guvernamentale. Locuitorii din Hong Kong pot alege ce vaccin doresc. Reticiența pentru vaccinul Sinovac este pusă pe seama mai multor decese înregistrate după vaccin, deși guvernul a declarat că nu există o legătură directă între vaccin și decese. Fosta colonie britanică a înregistrat peste 11.500 de cazuri de coronavirus, mult mai puțin față decât alte orașe și metropole la fel de dezvoltate.

Leave A Reply

Your email address will not be published.