Fotografii BIAS 2013 şi câteva impresii – prima parte a zilei
În buna tradiţie a ultimilor ani, Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS) 2013 a adunat laolaltă aviatori talentaţi şi aparate zburătoare pentru toate gusturile. A fost un program dinamic, plin de surprize aviatice, complex şi aniversar.
Încă de la primele ore ale dimineţii, platforma aeroportului Băneasa a început să se aglomereze de pasionaţii de avioane şi acrobaţii aeriene. În ciuda temperaturilor caniculare, publicul numeros a stat cu ochii ţintă spre cer pentru a urmării cele mai interesante demonstraţii aeriene.
Faţă de BIAS 2012, această ediţie a fost mult mai bine organizată la sol, dar din păcate ceva mai săracă în aer. Din cauza unor parteneri neserioşi, organizatorii au fost nevoiţi să restrângă ediţia din acest an la o singură zi.
Îmi este greu să descriu în cuvinte spectacolul aerian de la BIAS 2013. Sunt un mare fan al avioanelor şi am trăit cu emoţie fiecare acrobaţie făcută de invitaţi. Ca în fiecare an, Jurgis Kairys a făcut spectacol. Aeroclubul României, sărbătoritul din acest an, a fost prezent cu toată echipa de acrobaţi şi cu toată flota din dotare. Iacării Acrobaţi au fost la înălţime. Iar TAROM a participat cu un frumos Boeing 737-700, care a executat un „low pass” de excepţie.
Învitaţii speciali au fost cei de la Baltic Bees, o echipă profesionistă de acrobaţii aeriene. A fost creată în 2008, în Letonia. Numele echipei a fost ales de creatorii săi, pentru a forma o imagine unitară, originală şi unică, în concordanţă cu atitudinea şi pasiunea piloţilor pentru zbor. Baltic Bees sunt o trupă recunoscută pentru stilul unic de pilotaj şi pentru manevrele artistice de maximă dificultate, realizate cu aeronave militare. La BIAS 2013. Baltic Bees au evoluat cu L-39C Albatros, avioane de instruire, cu reacţie şi două locuri, folosite în special de forţele aeriene europene.
Un astfel de spectacol se trăieşte, se fotografiază şi mai puţin se povesteşte. Sper ca fotografiile de mai jos să „vorbească singure”.
Mai multe fotografii de la Bucharest International Air Show – BIAS 2013 – programul de zi.
(Fotografii realizate cu aparat foto Canon EOS 650D + Canon EF 28-300mm f/3.5-5.6L IS USM. Mulţumesc Canon România şi F64!)