Finnair va relua zborurile comerciale începând cu iulie 2020
Prin intermediul unui comunicat de presă, Finnair a anunțat reluarea zborurilor cu începere din iulie 2020. Finnair își va revizui programul operațional și îl va actualiza pe măsură ce restricțiile de călătorie sunt eliminate și cererea începe să crească. Programul zborurilor va ține cont și de modificările restricțiilor de călătorie din diferite țări.
Finnair va relua zborurile comerciale
Astfel, începând cu luna iulie, Finnair va începe să zboare spre destinații interne din Finlanda, destinații din Asia și destinații cheie din Europa.
Zboruri Finnair spre destinații din ASIA
Pentru început, Finnair plănuiește să opereze zboruri lung-curier cu focus pe ASIA. Finnair va zbura spre Beijing, Hong Kong și Shanghai în China (sub rezerva aprobării guvernului); spre Nagoya, Osaka și Tokyo Narita în Japonia; spre Singapore, Seul și Bangkok.
În august, Finnair va relua zborurile spre Delhi și New York, iar în noiembrie către aeroportul Tokyo Haneda. Finnair are, de asemenea, zboruri către Miami, Krabi și Phuket în perioada sărbătorilor de iarnă.
Zborurile Finnair spre destinații din EUROPA
Pe rutele europene, Finnair se va concentra mai întâi pe destinațiile cheie. În iulie va zbura spre Amsterdam, Berlin, Bruxelles, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Düsseldorf, Edinburgh, Frankfurt, Goteborg, Geneva, Hamburg, Londra, Malaga, Manchester, Moscova, Munchen, Oslo, Paris, Praga, Riga, Tallinn, Stockholm, St Petersburg, Vilnius, Viena și Zürich.
Iar din august, Finnair va începe zborurile către Barcelona, Milano, Madrid, Roma și Varșovia.
Zborurile Finnair spre destinații din Finlanda
În iulie, Finnair va opera șase rute interne în Finlanda, cu zboruri spre: Kuopio, Mariehamn, Oulu, Rovaniemi, Turku și Vaasa. În august, Finnair va începe să zboare spre Ivalo și Kittilä în Laponia finlandeză, iar în septembrie va relua zborurilespre Kuusamo și Tampere. Pentru sezonul de iarnă 2020/2021, Finnair încă nu a stabilit programul operațional.
*Rutele și orarul zborurilor sunt stabilite de compania aeriană în corelație cu legile și restricțiile impuse de autoritățil e din respectivele țări. În funcție de deciziile guvernamentale, zborurile pot fi anulate sau amânate. Călătoriți prudent și să vă documentați bine înainte cu privire la regulile de intrare la destinație.
*Site-ul AirlinesTravel nu se face responsabil de modificarile operationale, de zboruri sau de biletele de avion.