FAA vrea să relaxeze regulile privind măștile de oxigen pentru piloții care zboară la mare altitudine

Administrația Federală a Aviației din SUA (FAA) propune modificarea unor reguli vechi de zeci de ani privind utilizarea măștilor de oxigen de către piloții aeronavelor presurizate.

Dacă propunerea va deveni regulă definitivă, piloții anumitor aeronave de aviație generală și ai operatorilor charter/on-demand vor putea zbura la altitudini mai mari fără ca unul dintre ei să fie obligat să poarte permanent masca de oxigen, cu condiția ca în cockpit să existe măști de tip „quick-donning”, care pot fi puse foarte rapid în caz de depresurizare.

Important: schimbarea nu se referă la eliminarea sistemelor de oxigen și nici la regulile aplicabile marilor companii aeriene care operează în SUA sub Part 121.

Ce propune concret FAA?

Modificările privesc regulamentele Part 135 și Part 91.

Part 135 acoperă, în principal, operațiunile comerciale commuter și on-demand – inclusiv numeroase zboruri charter și air taxi –, în timp ce Part 91 se aplică în general aviației generale.

În prezent, pentru un avion presurizat operat sub Part 135 cu doi piloți la comenzi, dacă aeronava zboară peste FL350 – 35.000 de picioare –, cel puțin unul dintre piloți trebuie să poarte masca de oxigen.

FAA propune ridicarea acestui prag la FL410, adică 41.000 de picioare.

Astfel, între FL350 și FL410, cei doi piloți nu ar mai fi obligați să poarte permanent masca, dacă sistemele necesare sunt disponibile. Peste FL410, cel puțin unul dintre piloți ar trebui în continuare să poarte masca de oxigen.

Se schimbă și regula atunci când rămâne un singur pilot la comenzi

FAA propune și modificarea pragului aplicabil situațiilor în care un singur pilot rămâne la comenzi.

În prezent, în anumite operațiuni Part 135, dacă unul dintre cei doi piloți părăsește postul la altitudini de peste FL250, pilotul rămas trebuie să își pună masca de oxigen.

Noul prag propus este FL350.

FAA a analizat inclusiv posibilitatea ridicării limitei până la FL410, așa cum prevedea direcția stabilită prin FAA Reauthorization Act din 2024, dar autoritatea a concluzionat că datele de siguranță disponibile nu justifică momentan o asemenea relaxare.

„Time of Useful Consciousness” – perioada în care un pilot poate acționa eficient după o depresurizare – devine extrem de scurtă la altitudini foarte mari. FAA arată că la aproximativ 43.000 de picioare sau mai sus aceasta poate coborî, în anumite scenarii de depresurizare, sub nouă secunde.

Part 91 ar putea avea cea mai mare schimbare

Pentru aviația generală, modificarea propusă este și mai amplă.

În prezent, regulile americane impun purtarea măștii în anumite situații peste FL350 și FL410.

FAA propune ca, atunci când piloții au la dispoziție măști de oxigen „quick-donning”, aeronava să poată fi operată până la altitudinea maximă pentru care este certificată fără ca un pilot să fie obligat să poarte permanent masca.

Dacă aeronava nu dispune de astfel de măști, unul dintre piloții aflați la comenzi ar trebui în continuare să poarte masca peste FL350.

O mască „quick-donning” trebuie să poată fi pusă pe față, securizată și să furnizeze oxigen în cel mult cinci secunde, folosind o singură mână.

De ce vrea FAA să relaxeze regulile?

Regulile actuale își au originile în anii 1960 și 1970, când tehnologia avioanelor presurizate era foarte diferită.

FAA spune că aeronavele moderne beneficiază de sisteme de presurizare și avertizare mult mai performante, iar evenimentele catastrofale de depresurizare la mare altitudine sunt rare.

Autoritatea a analizat datele din ultimii zece ani și afirmă că multe dintre evenimentele de presurizare au apărut în timpul urcării și au fost detectate de echipaje înainte ca aeronavele să ajungă la altitudini unde hipoxia ar fi reprezentat un pericol major.

În numeroase cazuri, cauza a fost o problemă minoră, precum etanșarea unei uși, care a dus la o pierdere graduală a presiunii, nu la o depresurizare explozivă.

FAA afirmă că progresele în proiectarea aeronavelor, sistemele automate de avertizare și echipamentele moderne de oxigen justifică reevaluarea regulilor.

Hipoxia rămâne însă un risc major

Relaxarea propusă nu înseamnă că zborul la mare altitudine a devenit lipsit de riscuri.

FAA descrie hipoxia drept principalul pericol fiziologic asociat pierderii presiunii în cabină.

La altitudini foarte mari, lipsa oxigenului poate reduce rapid capacitatea de gândire și coordonarea pilotului, iar în cazul unei depresurizări rapide timpul disponibil pentru reacție poate fi măsurat în secunde.

Din acest motiv, FAA precizează că operatorii vor putea adopta reguli interne mai stricte decât minimul prevăzut de regulament și vor putea continua să solicite utilizarea măștii la altitudini mai mici.

SUA se apropie de standardele ICAO

Un alt argument al FAA este armonizarea cu practicile internaționale.

Standardele ICAO cer ca membrii echipajului aeronavelor presurizate care operează peste FL250 să aibă acces la măști de oxigen quick-donning, însă nu stabilesc o altitudine la care acestea trebuie purtate permanent.

Regulile americane sunt în prezent mai restrictive.

FAA estimează că modificarea ar putea reduce și costurile operatorilor, deoarece ar fi consumat mai puțin oxigen în operațiunile normale și ar fi necesare mai puține reîncărcări ale sistemelor.

O reîncărcare poate costa, potrivit FAA, între 100 și 400 de dolari. Autoritatea estimează că pentru fiecare reducere de un punct procentual a operațiunilor care necesită realimentarea sistemului de oxigen, economiile totale pentru industrie s-ar putea situa între 4,7 și 18,6 milioane de dolari anual.

Deocamdată, regulile nu s-au schimbat

Propunerea FAA a fost publicată în Federal Register pe 24 septembrie 2026 și se află în etapa de consultare publică.

Comentariile pot fi transmise până pe 23 noiembrie 2026. Abia după analizarea acestora FAA va putea decide dacă adoptă regula finală și în ce formă.

Prin urmare, actualele cerințe privind măștile de oxigen rămân în vigoare.

Dacă modificările vor fi aprobate, vor reprezenta una dintre cele mai importante actualizări din ultimele decenii ale regulilor americane privind utilizarea oxigenului în cockpit, bazată pe ideea că tehnologia modernă de presurizare și măștile care pot fi puse în numai câteva secunde permit reducerea obligației de a purta permanent echipamentul la altitudine.