FAA a aprobat încă trei altimetre ce pot fi folosite la aterizări pe aeroporturile din SUA unde este implementat C-Band 5G. Companiile aeriene străine au anunțat reluarea zborurilor!

0 375

Scandalul din SUA pe baza noilor rețele C-Band 5G este departe de a se termina. FAA a emis noi aprobări ce permit aterizarea la aeroporturile din SUA unde este noua arețea C-Band 5G. Însă chiar și așa, noile aprobări acoperă până la 62% din flota comercială SUA. FAA a aprobat încă trei altimetre ce pot fi folosite în jurul rețelelor C-Band 5G fără a exista riscul de interferență.

Chiar și cu aceste aprobări, zborurile din / spre unele aeroporturi pot fi încă afectate. FAA continuă, de asemenea, să lucreze cu producătorii de avioane pentru a înțelege modul în care datele altimetrului radar sunt utilizate în alte sisteme de control al zborului. Pasagerii ar trebui să verifice cu companiile aeriene starea zborurilor rezervate.

Modelele de avioane cu unul dintre cele cinci altimetre autorizate includ modelele: Boeing 717, 737, 747, 757, 767, 777, MD-10/-11 și Airbus A300, A310, A319, A320, A330, A340, A380 și A350.

Transportatorii din Asia, Orientul Mijlociu și Europa au anulat zborurile către Statele Unite sau au schimbat avioanele în ultimul moment, marți și miercuri, perturbând călătoriile pentru mii de pasageri, din cauza preocupărilor legate de siguranță cauzate de implementarea 5G.

Însă avem informații că situația zborurilor va reveni la normal începând de astăzi, 21 ianuarie 2022. Emirates va zbura cu Boeing 777 spre Chicago, Dallas Fort Worth, Miami, Newark, Orlando și Seattle. Serviciile Emirates către Los Angeles, New York JFK și Washington DC rămân neafectate. Zborurile către Boston, Houston și San Francisco, pe care compania aeriană le onorează temporar cu aeronave A380 pe 20 și 21 ianuarie, vor reveni la operațiunile cu Boeing 777 începând de sâmbătă, 22 ianuarie.

Leave A Reply

Your email address will not be published.