blank

Europenii vaccinati cu vaccinurile aprobate de UE pot calatori in Statele Unite

0 538

Casa Albă a anunțat că cei care doresc să călătorească dintr-una dintre cele 26 de țări din spațiul Schengen, Irlanda și Regatul Unit și Uniunea Europeana (România inclusiv) și sunt vaccinați, vor putea să intre în Statele Unite de la începutul lunii noiembrie. Astfel, europenii au început să își facă planuri de călătorie și au început să se intereseze care sunt vaccinurile acceptate de SUA.

SUA a anunțat că va permite intrarea celor care au fost vaccinați cu unul dintre vaccinurile care au fost aprobate de agenția federală americană Food and Drug Administration (FDA), care sunt Moderna, Pfizer și Janssen. Astăzi a venit și știrea care confirmă faptul că si cei vaccinați cu AstraZeneca nu vor avea restricții de intrare.

Agenția Europeană pentru Medicamente a aprobat toate cele trei vaccinuri, precum și vaccinul AstraZeneca. De aceea, mulți călători își făceau griji că vaccinul AstraZeneca, cu care au fost vaccinați majoritatea britanicilor și peste 70 de milioane de cetățeni ai UE, nu vor fi acceptați pentru călătorii în SUA atunci când interdicția de călătorie va fi ridicată.

SUA va accepta vaccinurile aprobate de FDA sau Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Până în acest moment, lista vaccinurilor aprobate de OMS sunt:

  • Pfizer / BioNTech
  • AstraZeneca (inclusiv Covishield)
  • Janssen
  • Moderna
  • Sinopharm
  • Sinovac

Deși există doar patru vaccinuri COVID-19 autorizate pentru utilizare de către Agenția Europeană pentru Medicamente, statele membre au vaccinat cetățenii și cu alte vaccinuri. Ungaria, de exemplu, a aprobat până acum opt vaccinuri COVID-19 – cele aprobate de EMA, precum și CanSino, Covishield, Sinopharm și Sputnik V. În Marea Britanie, pe de altă parte, majoritatea cetățenilor au fost vaccinați cu AstraZeneca, iar peste cinci milioane de britanici au fost vaccinați cu Covishield – versiunea indiană a AstraZeneca.

Pe 21 septembrie, Casa Albă a anunțat că persoanele vaccinate, care provin dintr-una din țările din spațiul Schengen, Marea Britanie și Irlanda și Uniunea Europeană vor avea permisiunea de a intra în SUA de la începutul lunii noiembrie.

Leave A Reply

Your email address will not be published.