Cum ajung în insula Corfu? În Corfu ajungi cu mașina, avionul sau cu autocarul.

0 8.969

Insula Corfu este cea mai nordică dintre Insulele Ionice și este una dintre cele mai vizitate insule din Grecia. Anual atrage peste un peste 1 milion de turiști. Denumită „Insula de smarald”, este situată între Marea Ionică și Marea Adriatică, foarte aproape de Grecia continentală și de Albania. Insula are 600 km și o populație de 100.000 de locuitori. 

Există stațiuni special dedicate familiilor cu copii sau tinerilor dornici de distractie. Insula prezintă o diversitate mare de atractii pentru turiști: partea de nord și est a insulei se adreseaza celor care vor aventură și sporturi nautice, distracții și viață de noapte, iar în partea de sud și vest găsim zone liniștite și izolate, perfecte pentru cei care își doresc un concediu relaxant sau pentru cei cu copii.

Fiind una dintre cele mai frumoase insule din Grecia, insula Corfu este cunoscută pentru plajele unice cu peisaje spectaculoase, trasee stâncoase, care te conduc spre cele mai uimitoare locuri și care dau un farmec aparte insulei.

  • Una dintre cele mai faimoase plaje este Paleokastritsa. Aflată în nord-estul insulei, plaja Paleokastritsa este foarte cunoscută pentru apa rece și cristalină, de culoare turcoaz. Peisajul din Palaiokastritsa, cum ii spun localnicii, e unic. Iar dacă îți întorci privirile de la mare, poți vedea livezi de lămâi și măslini, dar și case răsfirate pe versantul muntelui.
  • Alte plaje recomandate sunt Agia Varvara (cu nisipuri roșiatice), Glyfada, Canal d`amour, Kassiopi, Roda.

Cum ajung în insula Corfu?

Una dintre cele mai populare destinații de vacanță pentru români este insula Corfu. Anual, mii de români ajung să își petreacă vacanțele pe una dintre minunatele plaje de pe „insula de smarald”. În Corfu ajungi cu mașina, avionul sau cu autocarul.

Cu mașina personală

Distanța dintre București și Corfu este de aproximativ 1150 de kilometri. Majoritatea turiștilor romani preferă mașina personală deoarece drumurile sunt bune (atat in Bulgaria, cat si in Grecia) și sunt numeroase locuri unde puteți face o oprire ca să vă puteți relaxa.

Se poate călători pe traseul: Bucuresti – Giurgiu – Ruse – Beala – Pleven – Sofia (centura) – Blagoevgrad – Sandanski – Kulata – Promachonas – Salonic – autostrada în direcția Atena –  Veria – Kozani – Metsovo – Ioannina –  Igoumenitsa – transport cu ferryboat-ul – Corfu.

Ca și costuri, pe lângă carburant, un șofer care urmează să călătorească în Grecia mai trebuie să plătească taxa de pod Giurgiu – Ruse, o vinietă bulgărească valabilă o săptămână sau o lună – în funcție de cât se stă în vacanță, feribotul, dar și o taxă de autostradă în Grecia.

Cu avionul

Pentru cei interesaţi de o călătorie în Corfu cu avionul, există numeroase curse spre Aeroportul Internațional Corfu „Ioannis Kapodistrias”, care se afla la doar 3 km de Corfu Town. Deși este metoda cea mai costisitoare de transport, este și metoda cea mai rapidă. În fiecare vară, există numeroase zboruri chartere între orașele mari din România și Corfu.

Legat de zborurile frecvente în regim regulat, acestea sunt operate de Wizz Air. Zborurile încep pe 15 iunie, sunt sezoniere, cu o frecvență de 2 rotații săptămânale.

Cu autocarul

Pentru cei ce nu vor cu mașina personală, iar avionul nu e chiar o plăcere, mai există posibilitatea de a călători cu autocarul. Se pot cumpăra pachete turistice (cazare + transport autocar) sau se poate călători individual.

Drumul cu autocarul durează aproximativ la 22-24 ore. Se circulă noaptea, se oprește din trei în trei ore pentru dezmorțit, toaletă, pauză de masă, dar cel mai important este că nu conduceți voi și vă puteți relaxa. Aveți cele mai mari șanse ca autocarul să oprească fix în fața hotelului. Confortul nu este același din mașina proprie și drumul se parcurge într-un timp mai lung, dar relaxarea vine la destinație.

Booking.com

Indiferent de modul în care alegeți să călătoriți către insula Corfu, vacanța este la destinație!

Leave A Reply

Your email address will not be published.