Aeroportul Internațional Brăila – Galați / Galați – Brăila a primit acordul ROMATSA!
Apare un nou aeroport internațional în România. ROMATSA și-a dat acordul, după cum au anunțat vineri, 26 aprilie, autoritățile. Este vorba despre un proiect uriaș care face parte din Master Planul General de Transport și care va avea un element cu totul aparte: o zonă de promenadă care va imita faleza Dunării.
S-a stabilit că aeroportul din județul Galați va avea o suprafață de 250 de hectare, la care se va adăuga o zonă rezervată pentru investiții publice de aproximativ 115 hectare.
„După multe, multe luni, am reușit să obținem avizul de la ROMATSA, de delimitare a spaţiului aerian al aeroportului. A fost un proces extrem de complicat, este un proces care va debloca multe investiții pentru Galați, Brăila, Vrancea”, a declarat europarlamentarul Dan Nica.
Proiectul mai are nevoie de câteva studii pentru a fi organizată licitația pentru desemnarea constructorului, scrie click.ro.
„Nu a fost uşor, nu a fost simplu, însă am reuşit să deblocăm cea mai complicată parte din acest moment, astfel încât să putem continua studiile şi expertizele, aeroportul urmând să fie construit pe un teren aflat între Braniştea, Slobozia Conachi şi Tudor Vladimirescu.
Este un proiect extrem de important, aşteptat de milioane de oameni din Galaţi, Brăila, Vrancea şi Bârlad, precum şi din zona raionului Cahul. Cert este că aeroportul nu a fost uitat sau abandonat. Mergem înainte şi lucrăm intens”, a anunțat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.
9 porți de îmbarcare
Conform proiectului, aeroportul Internațional Galați-Brăila este prevăzut cu un terminal de pasageri, cu o suprafață desfășurată de 28.500 de mp, și un terminal cargo, cu o suprafață de aproximativ 5.500 de mp.
Pentru eficiență maximă, turnul de control va fi unul integrat în cadrul terminalului de pasageri, care va avea 9 porți de îmbarcare. Pista de decolare și aterizare va avea o lungime de 3.500 de metri, la fel ca aeroporturile din Otopeni, Timișoara și Constanța.
Aeroportul Internațional Galați-Brăila va fi dotat cu multiple echipamente, sisteme și instalații: panouri fotovoltaice, instalații inteligente de iluminat, stații de încărcare a autoturismelor electrice, sistem de supraveghere și analiză video pe bază de inteligență artificială (detecția bagajelor abandonate sau a vehiculelor care se deplasează în sens greșit).
De asemenea, va avea sistem de supraveghere a pistei (detectare prezență umană sau vehicul), echipament de ultimă generație de scanare a bagajelor de cabină (va permite păstrarea în bagaj a laptopurilor), porți automate de verificare a cărților de îmbarcare și sistem de automatizare a zonei tehnice.