CRBL a părăsit Survivor România 2022 din cauza unor probleme medicale
Ediția de luni, 18 aprilie, a emisiunii „Survivor România 2022” a înglobat un nou consiliu de nominalizare spre eliminare, după ce s-a disputat jocul de imunitate. Întrunirea a debutat cu o veste tristă pentru echipa roșie (Vulturii), CRBL fiind eliminat din competiție din cauza unor probleme medicale.
„În această seară, unul dintre voi, în acest consiliu, părăsește competiția Survivor România. Acest concurent se află încă de la început în concurs și este CRBL. El părăsește Survivor din considerente medicale. În urma a ceea ce s-a întâmplat în joc, medicul a decis, după investigații suplimentare, că recuperarea necesită mult mai mult timp și alte condiții decât cele de la Survivor.”, a anunțat prezentatorul emisiunii, Daniel Pavel.
A fost e liminare surpriză, inclusiv pentru CRBL, care a declarat că nu este pregătit să părăsească competiția, dar din păcate corpul său se resimte și nu mai face față acestui concurs.
„Am crezut că astăzi urmează să îmi revin, dar într-adevăr, corpul meu nu a fost azi pe traseu. Nu mă simt cel mai bine, dar nici nu sunt cel mai pregătit să plec acasă. Mi-am dorit foarte mult finala…Nu îmi vine să cred că ăsta a fost ultimul traseu. E foarte trist pentru mine să plec din motive de sănătate. Am foarte multe regete…”, a spus și CRBL, care nu se așepta la această decizie din partea echipei de medici.
Amintim că artistul s-a aflat o perioadă bună sub îngrijiri medicale, iar acum când a revenit, a încercat să intre pe traseu și să aducă puncte, însă s-a simțit din nou rău, fiind aproape de leșin.
Vă reamintim că Survivor România 2022 este filmat în jungla din Republica Dominicană, unde concurenții au resurse limitate și trebuie să confrunte temperaturile caniculae!