Coronavirus: Ryanair suspendă toate zborurile în Italia și din Italia, inclusiv zborurile dintre România și Italia
Italia a ajuns într-un moment critic. Bilanțul total a ajuns la 827 de morți și 12.462 de cazuri de îmbolnăvire. 1.045 de persoane au fost declarate vindecate. Iar în seara zilei de 11 martie 2020, Italia anunță noi măsuri drastice în lupta împotriva noului coronavirusuri. Pe tot teritoriul Italiei vor fi închise toate barurile, restaurantele, hotelurile, frizeriile și centrele estetice.
Rămân deschise doar farmaciile și magazinele alimentare, a anunțat premierul Giuseppe Conte. Măsurile sunt valabile până pe 25 martie. Transportul este garantat în continuare. Efectele acestor măsuri ar trebui să se vadă abia peste 14 zile, a spus Conte.
Ryanair suspendă toate zborurile în Italia și din Italia
În contextul actual, turismul este cel mai afectat. Iar companiile aeriene au fost nevoite să anuleze mii de zboruri din / spre Italia.
Ryanair suspendă toate zborurile în Italia și din Italia. Spun asta pentru că Ryanair operează foarte multe zboruri interne în Italia, dar și internaționale din Italia spre multe destinații europene.
Aceste suspendări operaționale vor fi implementate astfel:
Începând din 11 martie (00:00) până pe 8 aprilie (00:00), Ryanair suspendă toate zborurile interne în Italia.
Începând din 13 martie (00:00) până pe 8 aprilie (00:00), Ryanair suspendă toate zborurile internaționale din Italia.
Ryanair a suspendat zborurile dintre România și Italia
Ryanair a suspendat toate zborurile din România spre Italia, până pe 8 aprilie inclusiv, iar rutele le aveți mai jos:
București – Bologna (zboruri disponibile din 9 aprilie)
București – Milano Malpensa (zboruri disponibile din 9 aprilie)
București – Milano Bergamo (zboruri disponibile din 10 aprilie)
București – Pescara (zboruri disponibile din 11 aprilie)
București – Roma Ciampino (zboruri disponibile din 9 aprilie)
București – Pisa (zboruri disponibile din 11 aprilie)
Timișoara – Milano Bergamo (zboruri disponibile din 9 aprilie)
Conform sistemului de rezervări, în luna martie nu mai sunt zboruri RYANAIR între România și Italia. Ryanair respectă și se supune noilor interdiciții impuse de guvernul italian în lupta cu noul COVID-19 (Coronavirus).