fbpx Conditii de intrare si tranzit in Islanda: Carantina obligatorie pentru 14 zile sau 2 teste negative pentru COVID-19.

Conditii de intrare si tranzit in Islanda: Carantina obligatorie pentru 14 zile sau 2 teste negative pentru COVID-19.

1 745
Avion intarziat? Zbor anulat? >>Solicita acum despagubiri<< pentru zborul intarziat sau anulat. Poti avea dreptul pana la 600€.

Este interzis, temporar, accesul cetățenilor străini care nu pot demonstra caracterul esențial al călătoriei în Islanda. Măsura nu se aplică rezidenților statelor membre UE/SEE, AELS, Andorrei, Monaco-ului, San Marino-ului și Vaticanului, precum și cetățenilor britanici care au obținut un drept de ședere sau rezidență înainte de 1 ianuarie 2021. De asemenea, măsura nu se aplică rezidenților care sosesc din următoarele state terțe: Australia, Republica Coreea, Japonia, Noua Zeelandă, Rwanda, Singapore și Thailanda.

Interdicția de călătorie în Islanda nu se aplică următoarelor categorii de persoane: pasageri aflați în tranzit; personal medical care călătorește în interes profesional; personal navigant (linii aeriene și cargoboturi); persoane care necesită protecție internațională; persoane care călătoresc pentru un motiv urgent de familie; personal diplomatic; membri ai organizațiilor internaționale; membri ai forțelor armate care  călătoresc în interes profesional; lucrători din domeniul umanitar; studenți; persoane care desfășoară activități economice importante, care nu pot fi amânate sau desfășurate din străinătate.

Măsura carantinei obligatorii timp de 14 zile pentru toți cei care călătoresc în Islanda

Începând cu luna august 2020, se aplică măsura carantinei obligatorii timp de 14 zile pentru toate persoanele care călătoresc în Islanda, indiferent de durata și scopul vizitei.

Anterior efectuării călătoriei în Islanda, fiecare persoană trebuie să completeze un formular electronic de înregistrare prealabilă, disponibil la https://visit.covid.is/. De asemenea,  fiecare persoană este încurajată să descarce aplicația de monitorizare a transmiterii infecțiilor Rakning C-19, disponibilă la https://www.covid.is/app/en.

Dubla testare moleculară (de tip PCR)

Persoanele care doresc să evite carantina obligatorie pot opta pentru dubla testare moleculară (de tip PCR) pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2. Primul test se efectuează fie la unul dintre punctele de trecere a frontierei, fie la unul dintre centrele de sănătate din apropierea acestora. Cel de-al doilea test se efectuează 5 zile mai târziu, la un centru de sănătate de pe plan local. Între 1 decembrie 2020 – 31 ianuarie 2021, testările pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2 sunt gratuite.

În perioada dintre cele două testări trebuie respectate regulile stricte privind carantina (pentru informații privind tipurile și condițiile de carantină este recomandată consultarea). Măsurile de mai sus se aplică inclusiv cetățenilor și rezidenților islandezi care revin în Islanda din străinătate.

Copiii născuți începând cu anul 2005 sunt exceptați de la obligativitatea înregistrării în prealabil sau testării pentru infecția cu SARS-CoV-2 la sosirea în Islanda. Începând cu data de 13 ianuarie 2021, copiii născuți începând cu anul 2005 trebuie să intre în carantină împreună cu părinții sau tutorii după intrarea în Islanda, această măsură fiind în vigoare până pe 31 ianuarie 2021.

Persoanele care dețin un certificat eliberat de autoritățile islandeze conform căruia au avut și s-au vindecat de infecția cu SARS-CoV-2 sunt exceptate de la obligativitatea testării sau plasării în carantină timp de 14 zile la sosirea în Islanda. Începând cu data de 10 decembrie 2020, vor fi acceptate atât certificatele eliberate de autoritățile islandeze, cât și certificate similare din statele din UE/AELS.

Tranzit prin Islanda

Pasagerii aflați în tranzit, care nu părăsesc terminalele din (aero)porturi, sunt exceptați de obligativitatea carantinei sau testării pentru COVID-19.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.