blankblank

COMAC a livrat primul C919 către China Eastern Airlines

0 379

Commercial Aircraft Corporation of China (COMAC) a livrat primul C919 către clientul său de lansare, China Eastern Airlines, pe 9 decembrie 2022. Aeronava, proiectată și construită pentru a concura cu faimoasele familii de aeronave Boeing 737 MAX și Airbus A320neo, este acum al doilea avion cu reacție de fabricație chinezească de pe piață, după ARJ21. 

Aeronava, înregistrată B-919A, a zburat între cele două aeroporturi din Shanghai, adică de la Aeroportul Internațional Pudong (PVG) la Aeroportul Internațional Hongqiao (SHA). C919 este programat să intre în serviciul comercial în 2023.

COMAC C919 se dorește a fi un concurent direct pentru modelele Boeing 737 și Airbus A320. Conform specificațiilor tehnice, noul avion chinzesc poate transporta între 158 și 192 de pasageri, la o autonomie de zbor cuprinsă între 4.075 și 5.555 de kilometri.

Propulsia noului COMAC este asigurată de motoarele CFM International LEAP. C919 vine echipat cu LEAP -1C, în timp ce 737 MAX are -1B, iar A320neos funcționează cu -1A. În plus, clienții Airbus A320neo pot opta pentru familia de motoare Pratt & Whitney PW1100G. La nivel internațional, COMAC C919 este privit cu reticiență de posibili clienți, în timp ce modelele Airbus și Boeing se bucură de un real succes.

Însă în ASIA și, în special, în China, C919 va ajunge în flotele mai multor companii aeriene. China Eastern Airlines a comandat cinci unități ale C919, în 2010. După livrarea primei aeronave, compania se așteaptă să primească celelalte patru pe parcursul anului 2023. Potrivit rapoartelor din presa locală, compania aeriană va testa mai întâi siguranța operațională, fiabilitatea și siguranța aeronavei, proceduri standard înainte de zborurile comerciale.

Leave A Reply

Your email address will not be published.