blank

Cipru actualizează listele: Germania și Ungaria ajung pe lista portocalie

0 413

Autoritățile din Cipru au eliminat Germania și Ungaria de pe lista țărilor considerate sigure din punct de vedere epidemiologic după ce au estimat că aceste teritorii au raportat recent o creștere a numărului de infecții cu COVID-19.

După cum a confirmat Ministerul Sănătății cipriot, o astfel de decizie înseamnă că cei care vor călătorii din cele două țării nu li se va mai permite să intre în Cipru fără a fi supuși unor cerințe suplimentare, cum ar fi testarea sau carantina.

În prezent, lista verde cuprinde următoarele țări:

  • Statele membre ale Uniunii Europene: Ungaria, Polonia, România, Slovacia, Republica Cehă
  • Țări terțe: Australia, Iordania, Noua Zeelandă, Singapore

Germania și Ungaria au fost plasate pe lista portocalie, care include țări cu risc mediu, ceea ce înseamnă că cei care vor călătorii din cele două țări li se va cere să prezinte rezultatul negativ al unui test PCR, nu mai vechi de 72 de ore, la sosirea lor în Cipru.

Pe lângă Germania și Ungaria, lista portocalie include și următoarele țări:

  • Statele membre ale Uniunii Europene: Austria, Germania, Grecia, Italia, Croația, Letonia, Luxemburg, Slovenia, Finlanda
  • Statele mici: Vatican
  • Membri Schengen: Norvegia
  • Țări terțe: Canada, Qatar, China (inclusiv Hong Kong, Macau și Taiwan), Bahrein, Arabia Saudită

Țările care au raportat recent un număr mare de infecții cu COVID-19 sunt plasate pe lista roșie. Cei care călătoresc dintr-o țară aflată pe lista roșie vor fi supuși cerințelor de dublă testare, ceea ce înseamnă că trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test PCR la intrarea pe teritoriul cipriot și să efectueze un al doilea după sosirea lor.

În prezent, categoria roșie este formată din următoarele țări:

  • Statele membre ale Uniunii Europene: Belgia, Bulgaria, Franța, Danemarca, Estonia, Irlanda, Spania, Lituania, Malta, Țările de Jos, Portugalia, Suedia
  • Micile state: Andorra, Monaco, San Marino
  • Membri Schengen: Elveția, Islanda, Lichtenstein
  • Țări terțe: Azerbaidjan, Egipt, Albania, Armenia, Macedonia de Nord, Bosnia-Herțegovina, Georgia, Emiratele Arabe Unite, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, Japonia, Israel, Kuweit, Belarus, Liban, Muntenegru, Moldova, Brunei, Coreea de Sud , Ucraina, Rusia, Serbia
Leave A Reply

Your email address will not be published.