blankblank

Cipru a suspendat zborurile comerciale cu pasageri până pe 28 mai

0 989

Iată că nu doar România au fost suspendate zborurile din cauza pandemiei de COVID-19. Toate țările au impus program special de zboruri. Iar reluarea acestora se va face gradual si cu acord bilateral. Degeaba va permite România să se opereze unele zboruri dacă țările de destinație nu aprobî. Asta ca să înțelegeți cum a stat treaba în tot acest timp și cum va sta în viitorul apropiat.

Cipru a suspendat toate zborurile comerciale începând cu 21 martie 2020 și până la 28 mai, dar cu posibilitatea de a fi extinsă această perioadă. Până în prezent, au fost autorizate doar avioanele de marfă, zborurile de repatriere și unele zboruri umanitare.

Cipru a suspendat zborurile comerciale

Guvernul de la Nicosia speră ca aeroporturile să funcționeze la programul complet începând cu 9 iunie, în funcție de modul în care evoluează pandemia de COVID-19 la nivel internațional.

Șeful Asociației Hotelierilor din Cipru, Haris Loizides, a declarat luni la postul de televiziune privat Sigma că, datorită eforturilor susținute de a limita răspândirea coronavirusului, Cipru este pe lista destinațiilor favorite în rândul cetățenilor din alte țări.

Însă sezonul turistic din Cipru este incert atâta timp cât principalele lor piețe – Marea Britanie și Rusia – încă se luptă cu numărul mare de cazuri confirmate cu COVID-19. Autoritățile cipriote speră să atragă mai mulți turiști din Orientul Mijlociu, acolo unde țările au raportat un măr redus de cazuri cu noul coronavirus.

Acestea fiind spuse, zborurile comerciale regulate din România spre Cipru mai au de așteptat până, cel puțin, 28 mai 2020. Însă există un zbor de repatriere pe 17 mai, care va fi operat de Blue Air pe ruta Larnaca – București.

Leave A Reply

Your email address will not be published.