Cine va asigura curățenia la Aeroportul Henri Coandă, București?
Pe 31 ianuarie 2018, a expirat contractul dintre Romprest și Compania Națională Aeroporturi București. Cine va asigura curățenia Aeroportului Henri Coandă în următoarele zile?
Pe 31 ianuarie 2018, contractul dintre Compania Națională ”Aeroporturi București” și Romprest a expirat. Astfel se încheie un monopol de 17 ani al Romprest asupra acestui contract. Cel puțin sperăm că așa se va întâmpla.
A expirat contractul cu Romprest
Prin 2013, un raport al Curții de Conturi scotea la iveală curățenia de lux de la aeroport. Aeroportul Internațional Henri Coandă (Otopeni) plătea la acea vreme aproape 3.000 de dolari pe lună pentru fiecare metru pătrat curățat de compania Romprest Service, adică aproximativ 100 dolari/zi. Iar prețul a tot crescut până în 2017, când CNAB a plătit sume uriașe pentru curățenie. În ciuda prețului exagerat, curățenia lăsa de dorit.
Pentru a înțelege mai bine situația actuală și la solicitarea AirlinesTravel.ro, am primit următoarele informații.
Licitația pentru asigurarea curățeniei în Aeroportul Henri Coandă
Compania Națională Aeroporturi București a organizat luni, 29 ianuarie 2018, licitația pentru asigurarea curățeniei în Aeroportul Henri Coandă. Comisia tehnică a analizat ofertele transmise de societățile specializate în domeniu, urmând ca firma câștigătoare să își îndeplinească serviciile contractuale la standarde înalte de calitate, în avantajul pasagerilor.
Având în vedere că serviciile de curățenie și salubritate din aeroport au fost, de-a lungul timpului, criticate de pasageri, transformându-se într-unul dintre punctele vulnerabile ale Aeroportului Henri Coandă, managementul Companiei Naționale Aeroporturi București a decis ca noile contracte să fie guvernate conform unor reguli de eficiență și să instituie o serie de criterii stricte de verificare a activităților de curățenie, pe care firma câștigătoare trebuie să le respecte.
Pentru a eficientiza cheltuielile și pentru a respecta standardele de calitate oferite pasagerilor, începând de joi, 1 februarie, până la intrarea în vigoare a contractului, o parte dintre angajații Companiei Naționale Aeroporturi București se vor implica voluntar, pentru o scurtă perioadă, într-un proiect de contingență pe domeniul serviciilor de curățenie din aeroport, care până acum au fost externalizate.
Această strategie vizează asigurarea cu resurse proprii, de către Compania Națională Aeroporturi București, a serviciilor de curățenie și salubritate, astfel încât să se instituie în acest domeniu criteriile interne de performanță ale CNAB.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti va continua să ia toate măsurile necesare pentru a oferi pasagerilor servicii cât mai înalte calitativ, dar şi pentru desfăşurarea în deplină siguranţă și securitate a operaţiunilor aeroportuare.
Curățenia la Aeroportul Henri Coandă
Tot astăzi, Compania Națională Aeroporturi București a organizat în regim de urgență selecția pentru 91 de posturi de ”Femei de serviciu”. Aceste locuri ar urma să fie ocupate de foștii angajați Romprest, care altfel ar fi rămas fără joburi.
Așteptăm să vedem și noua firmă câștigătoare, care se va ocupa de curățenia Aeroportului Internațional Henri Coandă, București!
Vă reamintim că, în 2018, Aeroportul Internațional Henri Coandă a fost tranzitat de peste 12 milioane de pasageri. Un astfel de aeroport are nevoie de servicii premium, ținând cont că este și principalul aeroport al României!