blank

Carpatair primeşte reconfirmarea standardelor de siguranţă şi calitate IOSA

0 890

Cu toate că începutul lui 2013 nu a fost prea fericit, Carpatair obține pentru a cincea oară consecutiv statutul de operator IOSA, conferit de IATA (International Air Transport Association) în urma auditului de siguranță încheiat de această instituție la sfârşitul lunii aprilie. Informaţiile sunt publicate în registrul IOSA, disponibile online la adresă:

carpatair

Pentru a obține avizul favorabil al IATA, o companie aeriană trebuie să îndeplinească peste 900 de criterii prevăzute în Manualul de standarde IOSA. Certificarea IOSA se face o dată la 2 ani în bază acestui audit foarte detaliat organizat de firme acreditate IATA. Certificarea IOSA reprezintă o garanție incontestabilă a modului în care sunt respectate cerințele de securitate și siguranță a zborurilor unei companii aeriene, fiind unul din criteriile de bază prin care marile companii aeriene își stabilesc parteneriatele.

Lansat în 2003, Programul IOSA este un sistem de evaluare validat și aprobat la nivel internațional, în fapt unicul standard aeronautic recunoscut în întreagă lume în domeniul siguranței liniilor aeriene, fiind superior standardelor europene impuse companiilor aeriene care operează în Europa. Criteriile IOSA de auditare evaluează toate cele 8 zone majore ale activităților unui operator aerian, respectiv: Managementul companiei la capitolele Organizare Corporativă și Sistemul de Management, Operațiuni Zbor, Dispeceratul, Departamentul Tehnic a€“ Inginerie și Întreținere Aeronave, Personalul de Cabină (însoțitorii de bord), Operațiuni Sol (handling), Operațiuni Cargo și Securitatea Operațională.

Leave A Reply

Your email address will not be published.