Călătoria în străinătate cu un copil minor. Actele necesare pentru călătoria cu un copil minor!
Nu de puține ori am primit întrebări despre condițiile de călătorie cu un copil minor. Pentru că sunt foarte multe întrebări pe acest subiect, am decis să compilăm informațiile existente din sursele oficiale furnizate de Poliția de Frontieră a României și să fac acest articol.
Cetăţenii români minori pot călători în străinătate în baza documentului de călătorie individual valabil – pașaport sau carte de identitate (minori peste 14 ani) numai însoțiți, cu acordul părinților ori al reprezentanților legali. Prin reprezentant legal se înțelege persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile şi să îndeplinească obligațiile părintești față de minor, recunoscut și ca tutore. Din start trebuie să știți că certificatul de naștere nu reprezintă document de călătorie.
Poliţiştii de frontieră permit ieşirea din ţară a unui cetăţean român minor numai dacă este însoţit de o persoană fizică majoră, în următoarele cazuri.
Copilului minor care călătorește în străinătate însoțit de ambii părinți i se permite ieşirea din România în baza documentului de călătorie individual, fără a fi necesară prezentarea unor documente suplimentare.
Minorul care este însoțit de unul dintre părinți poate părăsi țara în următoarele situații:
- dacă părintele însoțitor prezintă o declarația a celuilalt părinte din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate, pentru o perioadă care să nu depășească 3 ani de la data întocmirii acesteia;
- dacă părintele însoțitor face dovada faptului că minorul i-a fost încredințat sau că exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013;
- dacă părintele însoțitor face dovada decesului celuilalt părinte;
- dacă părintele însoțitor face dovada că celălalt părinte este decăzut din drepturile părintești sau declarat dispărut, în condițiile legii;
- dacă părintele însoțitor prezintă o hotărâre a instanței de judecată care suplinește acordul celuilalt părinte.
Cetățeanul român minor care călătorește însoțit de un reprezentant legal
Cetățeanul român minor care călătorește însoțit de un reprezentant legal i se permite ieșirea din țară în baza hotărârii judecătorești rămasă definitivă și irevocabilă/definitivă, din care să reiasă că persoana/persoanele însoțitoare exercită drepturile și obligațiile părintești asupra acestuia.
Dacă minorul cetățean român este însoțit de o persoană, alta decât părinții sau reprezentantul legal, i se permite ieșirea în aceleași condiții şi împreună cu aceasta numai dacă persoana însoțitoare prezintă:
- Declarația ambilor părinți sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013, a părintelui supraviețuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate, pentru o perioadă care să nu depășească 3 ani de la data întocmirii acesteia, datele de identitate ale însoțitorului respectiv. În acest caz se solicită și hotărârea judecătorească de stabilire a autorității părintești sau de desemnare a reprezentantului legal, rămasă definitivă și irevocabilă/definitivă.
- Certificat de cazier judiciar. Certificatul de cazier judiciar trebuie să fie prezentat inclusiv de cetățenii străini care însoțesc un cetățean român minor. Se iau în considerare numai certificatele emise de către autoritățile române, respectiv Direcția Cazier Judiciar, Statistică şi Evidențe Operative din cadrul I.G.P.R., prin subunitățile de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar, sau misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din străinătate, conform prevederilor Legii 290/2004 privind cazierul judiciar, cu modificările și completările ulterioare. Facem precizarea că valabilitatea certificatului de cazier judiciar este de 6 luni de la data eliberării.
Dacă minorul nu este însoţit de cel puţin unul dintre părinţi şi nu sunt îndeplinite condiţiile menţionate mai sus, se informează aceştia, punându-le în vedere să îl preia de îndată ce este posibil. În cazul în care nu este posibilă informarea părinţilor, poliţiştii de frontieră anunţă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, care iniţiază procedura aplicabila minorilor neînsoţiţi, potrivit legii.
Conform Legii 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cetăţenii români minori pot ieşi din ţară în baza unui document de călătorie valabil – paşaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani) – numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră şi cu acordul părinţilor.
Astfel, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, poliţiştii de frontieră vor permite ieşirea din ţară a cetăţenilor români minori în următoarele cazuri:
- a) în situaţia în care călătoresc în străinătate însoţiţi de ambii părinţi;
- b) în situaţia în care călătoresc împreună cu unul dintre părinţi, numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părintesau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte;
În cazul părinţilor divorţaţi care exercită în comun autoritatea părintească, părintele însoţitor trebuie să prezinte acordul autentificat al celuilalt părinte cu privire la ieşirea din ţară.
- c) în situaţia în care sunt însoţiţi de o altă persoană fizică majoră numai dacă persoana însoţitoare prezintă o declaraţie:
- a ambilor părinţi,
- a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă,
- a părintelui supravieţuitor ori a reprezentantului său legal.
Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii, trebuie să prezinte la controlul de frontieră şi certificatul de cazier judiciar.
Pentru mai multe informații, puteți consulta și site-ul politiadefrontiera.ro!