București și 17 județe din România, pe lista „zonelor de risc“ a Germaniei. Test negativ de COVID-19 sau testarea GRATUITĂ la intrarea în Germania.

București și 17 județe din România, pe lista „zonelor de risc“ a Germaniei. Test negativ de COVID-19 sau testarea GRATUITĂ la intrarea în Germania.

1 17.900

În continuarea precizărilor din data de 8 august 2020, privind modificarea condițiilor de intrare pe teritoriul Republicii Federale Germania în contextul pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul serii de 12 august 2020, autoritățile Republicii Federale Germania au actualizat lista „zonelor de risc“ din România stabilită în contextul pandemiei de COVID-19.

București și 17 județe din România, pe lista „zonelor de risc“ a Germaniei.

Ca urmare a acestei actualizări, municipiul București, alături de alte 10 județe din România, respectiv Bacău, Brăila, Brașov, Dâmbovița, Galați, Gorj, Ilfov, Prahova, Vaslui, Vrancea au fost adaugate pe lista zonelor de risc. Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv din 12 august 2020.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că 7 județe (Argeș, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița, Mehedinți și Timiș) sunt deja declarate zone de risc din 7 august 2020. Astfel, în total, la acest moment, 17 județe alături de municipiul București se află pe lista zonelor de risc.

Test negativ de COVID-19 sau testarea la intrarea în Germania.

Conform informațiilor comunicate public de autoritățile germane, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră în Republica Federală Germania după ce s-au aflat într-una din zonele de risc trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii (tradus în germană sau engleză) sau, alternativ, să se supună testării, în mod GRATUIT, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul german.

Testarea se poate efectua direct pe aeroport sau, în cel mult 72 de ore de la intrarea în Germania, la medicul de familie ori la autoritățile locale de sănătate. În acest sens, călătorii trebuie să contacteze telefonul de urgență medical 116 117. În cazul neîndeplinirii obligației de testare, autoritățile germane pot aplica sancțiuni în valoare de până la 25.000 EUR. Testarea este obligatorie pentru persoanele care vin din „zone de risc” și recomandată tuturor celorlalți călători care intră pe teritoriul german.

Dacă testul este efectuat la momentul sosirii în Republica Federală Germania, călătorii au obligația de a se autoizola până la primirea unui rezultat negativ al testăriiMăsura autoizolării la domiciliu NU se aplică celor care prezintă un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii pe teritoriul Republicii Federale Germania.

Completarea formularului de localizare

De asemenea, persoanele care intră în Republica Federală Germania venind dintr-o zonă de risc (inclusiv cele mai sus-menționate) sunt obligate să completeze un formular de localizare – Public Health Passenger Locator Form – a cărui variantă în limba engleză.

Simpla tranzitare a teritoriului german nu este condiționată de obligațiile mai sus-menționate. În timpul tranzitului, este necesară evitarea oricărui contact strâns cu alte persoane și respectarea măsurilor specifice de protecție (distanțare socială, igienă, mască) fiind permise scurte opriri pentru procurarea de alimente sau combustibil, însă nu și cele de tip turistic sau vizite. 

Informații cu privire la noua măsură de actualizare a „zonelor de risc“ prin includerea în listă a unor județe din România: 

Regulile de conduită, restricțiile și măsurile de relaxare decise la nivelul fiecărui land german pot fi accesate pe pagina cancelariei federale.

De asemenea, informații cu privire la măsurile adoptate de autoritățile germane ori recomandările pe care acestea le fac populației pot fi accesate în mai multe limbi de circulație internațională: germană, engleză, franceză.

1 comentariu
  1. […] completare la știre inițială: București și 17 județe din România, pe lista „zonelor de risc“ a Germaniei. Test negativ de COVID-19 sau testarea GRATUITĂ la intrarea în […]

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.