British Airways va zbura din Southampton spre 11 destinații de vacanță, în sezonul de vară 2021. Vezi noile rute!
British Airways a anunțat un program operațional de vară interesant. Va lansa rute noi de pe coasta de sud a Angliei spre destinațiile populare de vacanță din Spania, Italia, Portugalia, Grecia, Franța și Germania.
British Airways va adăuga rute noi la rețeaua operațională, în urma unui nou acord încheiat cu aeroportul din Southampton. Compania aeriană va opera 17 zboruri săptămânale spre 11 destinații, în sezonul de vară 2021.
În perioada 1 mai – 31 octombrie 2021, BA CityFlyer (subsidiarul British Airways) va opera zboruri din Southampton spre: Malaga (AGP), Florența (FLR), Faro (FAO), Mykonos (JMK), Ibiza (IBZ), Palma de Mallorca (PMI), Bergerac Dordogne Périgord (EGC), Limoges–Bellegarde (LIG), Nisa Coasta de Azur (NCE), Edinburgh (EDI) și Berlin (BER).
Pentru a marca momentul, British Airways a pus la vânzare bilete ce pornesc de la 66 lire. Noile destinații se află deja în sistemul de rezervări BA. Mai multe detalii găsiți pe www.ba.com/southampton.
Zborurile vor fi operate cu aeronave Embraer E-190: 38 de locuri la clasa Club Europe și 60 de locuri la clasa Euro Traveller.