Boeing estimează o piaţă de 35 000 de avioane noi în următorii 20 de ani

3 141

În urmă cu aproximativ 1 an, Boeing a estimat piaţa la 4.5 trilioane de dolari şi 34 000 de avioane noi.

Iată că în 2013 situaţia s-a schimbat puţin. Boeing estimează o piaţă de 35 000 de avioane în următorii 20 de ani, totul evaluat la 4.8 trilioane de dolari.

bestvalue.eu

CMO2013infographic1

Traficul aerian civil este prognozat să crească anual cu 5% şi cel de marfă cu 5.2%, în următoarele două decenii. Aeronavele cu un singur culoar, în special modelele Boeing 737 Next Generation şi 737 MAX, vor fi cele mai căutate, iar estimările spun că vor fi livrate peste 24 670 de unităţi în perioada 2013-2032. Companiile low-cost vor înregistra creşteri rapide, peste media estimată şi vor lansa noi zboruri spre zone emergente.

Aeronavele mari şi foarte mari din familiile 747, 777, 787 vor fi şi ele la mare căutare. Boeing estimează o piaţă de 8590 de avioane noi, majoritatea fiind programate să înlocuiască flotele lung-curier ale marilor transportatori aerieni.

Oficialii Boeing au mai declarat că în următorii 20 de ani vor pregăti noi modele de aeronave, mult mai eficiente şi mai ecologice şi amintim aici de 777x sau de 787-10x.

Noile estimări arată că pieţele din Asia-Pacific, America Latină şi Africa vor creşte mult mai rapid faţă media pieţei.

Livrări avioane: 2013-2032
RegiuneNr. avioane livrate
Asia-Pacific12820
Europa7460
America de Nord7250
America Latină2.900
Orientul Mijlociu2.610
CSI1.170
Africa1.070
Lume total35280

În prezent, sunt operaţionale 20310 avioane. Estimările arată că în 2032 vor exista 41240 aeronave în serviciul comercial civil. Acest lucru va însemna mult mai multe rute noi, aeroporturi mai mari şi mult mai multe locuri de muncă. De menţionat faptul că acest studiu prezintă toată piaţa şi nu doar cea deţinută de Boeing.

S-ar putea sa-ti placa si
3 Comentarii
  1. […] piaţă estimată la 35 000 de avioane noi, în următorii 20 de ani, este loc tot mai mult pentru producătorii mici de avioane. Airbus şi Boeing, giganţii din […]

  2. […] se pare că nu reuşesc să cadă de acord cu privire la necesarul de aeronave noi. Pe 11 iunie, Boeing estima o piaţă de 35 000 de avioane noi în următorii 20 de ani. Este bine de luat în calcul că aceste estimări cuprind toată piaţa de avioane şi nu doar cea […]

  3. […] va urma? Airbus şi Boeing estimează o cerere de peste 35 000 de avioane noi în următorii 20 de ani. Unele vor înlocui actualele exemplare, altele vor ajuta la extinderea reţelelor operaţionale. […]

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More

Translate »