Boeing a livrat a 125-a aeronavă spre Air India
Săptămâna aceasta, Boeing a livrat a 125-a aeronavă spre Air India. Este vorba de un Boeing 787-8 Dreamliner.
Săptămâna aceasta Boeing și Air India au sărbătorit. Air India a recepționat a 125-a aeronavă Boeing, un 787-8 Dreamliner.
A 125-a aeronavă spre Air India
Air India a fost membru al grupului de lansare pentru 787 Dreamliner. Primele aeronave 787-8 au fost recepționate în 2012. În total, compania aeriană operează acum 27 de aeronave Dreamliner, alături de alte aeronave lung-curier de la Boeing (777-200LR (Longer Range), 777-300ER (Extended Range) și 747-400).
Air India zboară cu flota de aeronave Dreamliner spre destinații din Europa, Asia, Australia și în Orientul Mijlociu, dar și pe rutele interne din India.
Până în prezent, flota Boeing 787 Dreamliner a operat peste 1 milion de zboruri comerciale, transportând peste 190 de milioane de pasageri!