fbpx Blue Air: scrisoare deschisă către pasagerii și partenerii săi

Blue Air: scrisoare deschisă către pasagerii și partenerii săi

2 5.671
Avion intarziat? Zbor anulat? >>Solicita acum despagubiri<< pentru zborul intarziat sau anulat. Poti avea dreptul pana la 600€.

Blue Air mulțumește Guvernului Romaniei și acelor reprezentanți ai Statului Român care au înțeles importanța aviației române pentru viitorul acestei țări, confirmă primirea primei tranșe din creditul de 300.775.000 LEI si se pregatește pentru o iarnă complicată și pentru redresare începând cu primăvara anului 2021.

Ne bucurăm să anunțăm pasagerii și partenerii noștri comerciali că, dupa 6 luni de la adoptarea de către Guvernul Romaniei a Memorandum-ului prin care s-a decis sprijinirea companiilor TAROM si Blue Air pentru a compensa efectele deciziei de suspendare a zborurilor de către statul roman, vineri, 23 Octombrie 2020, au fost finalizate toate demersurile de operaționalizare a creditului de 300.775.000 milioane LEI acordat de Eximbank cu garantie de stat.

Blue Air a obținut un credit pe 6 ani

Pentru referință, este vorba de un credit pe 6 ani, cu dobânda ROBOR + 4% + comision pentru fondul de risc de 2% pe an, garantat cu o serie de active, inclusiv 75% din acțiunile Blue Air Aviation S.A. si ale acționarului principal, Airline Invest S.A.  

Precizăm faptul ca obținerea acestei finanțări a stat la baza deciziei Blue Air de reluare a zborurilor regulate începând din luna Iulie 2020 – făcând posibilă acoperirea pierderilor și deficitului de lichiditate generate de situația de oprirea zborurilor pe perioadă stării de urgență.

Mulțumim pe aceasta cale Prim-Ministrului României, Ministrului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, si tuturor acelor specialiști din cadrul acestui minister, ai Cancelariei Prim-Ministrului, Consiliul Concurenței, EximBank, precum și acelor reprezentanți ai Ministerul Finanțelor Publice care au înțeles importanța aviației române pentru viitorul acestei țări, atât din punct de vedere al conectivității strategice, cât și ca sursa de venituri la bugetul de stat și factor de multiplicare în economie – și care ne-au susținut să depășim multiplele obstacole birocratice întâmpinate în ultimele 7 luni.

Mulțumim pasagerilor noștri care au înțeles dificultățile majore pe care le-am avut în ultimele luni

În același timp, profităm de ocazie să mulțumim pasagerilor noștri care au înțeles dificultățile majore pe care le-am avut în ultimele luni și au continuat să aibă încredere în noi și să călătorească cu Blue Air.

La fel, mulțumim partenerilor noștri comerciali care au acceptat intrarea noastră în procedura de concordat preventiv și au continuat să ne ofere credit furnizor chiar și în momentul în care, din cauza amânării absolut de neînțeles a finalizării masurii de ajutor de stat, nu ne-am putut onora angajamentele pentru lunile septembrie și octombrie 2020. 

Nu în ultimul rând, mulțumim tuturor colegilor nostri care, deși mare parte din aceasta perioadă au fost în șomaj tehnic, în scurtele intervale în care au fost solicitați au răspuns întotdeauna cu promptitudine și profesionalism. Echipa Blue Air s-a asigurat permanent că aeronavele noastre sunt bine îngrijite, că pasagerii călătoresc în siguranță și că primesc informațiile disponibile pentru a-și putea planifica cât mai bine călătoriile, în pofida incertitudinilor.

Sprijinul pe care Guvernul României a decis să îl acorde Blue Air ne onoreaza și ne crează o responsabilitate în plus

Sprijinul pe care Guvernul României a decis să îl acorde Blue Air ne onoreaza și ne crează o responsabilitate în plus – aceea de a continua să susținem aviația româneasca în această perioadă dificilă pentru noi toți. Mai mult, acest sprijin vine ca o confirmare a faptului că suntem o companie de importanță strategică în România și putem fi un important motor de relansare economică.  

Obținerea garanției de stat pentru acordarea împrumutului de 300.775.000 LEI a reprezentat un proces extraordinar de complicat, mult întârziat față de previziunile anterioare, pe parcursul căruia am fost nevoiți să facem multe ajustări față de planul inițial prezentat autorităților române și europene, dar și creditorilor concordatari.  

Blue Air a plătit integral datoriile către ANAF

Astfel, ca urmare a condițiilor, considerate de noi abuzive, impuse de Ministerul Finanțelor Publice, primele trageri din imprumut au fost folosite pentru plata integrală a datoriilor către Statul Român (ANAF, AACR și Romatsa) deși aproximativ 80% din sumele achitate catre ANAF nu erau scadente iar achitarea lor împiedică societatea să beneficieze de facilitățile fiscale acordate tuturor contribuabililor de către același Stat Român.

Din păcate, știind ca urmează o iarna și mai grea decât  cele cu care am fost obișnuiți, iar nivelul cererii de zbor se reduce de la o saptămână la alta, suntem foarte dezamăgiți că a trebuit să renunțăm la reeșalonarea agreată de către ANAF în Iunie 2020, ceea ce pune o presiune suplimentară asupra organizației în următoarele luni.

În acest context, suntem nevoiți să revizuim încă o data planul de redresare și oferta de concordat. Fiecare leu din cei rămași trebuie bine drămuit până la primăvara când, odata cu atenuarea pandemiei, suntem pregătiți să ne redresăm.  

Garanția primită de la Statul Român reprezintă un vot de încredere în capacitatea echipei Blue Air de a trece cu bine prin aceasta perioadă complicată și de a continua să zburăm, să plătim taxe Statului Român și să rambursăm creditul.

Avem în continuare în prim plan nevoile pasagerilor. Astfel, desi cererea de zbor este de sub 20% fata de aceeasi perioada a anului trecut, vom continua să operam zboruri spre destinatiile cele mai solicitate de pasagerii nostri.

Vom începe să rambursăm sumele datorate pasagerilor

În plus, cu ajutorul acestui credit vom putea începe să rambusăm sumele datorate pasagerilor care au decis că nu mai doresc să călătorească în următoarele 24 de luni și care au facut deja cerere pentru rambursarea sumelor în numerar.

Ne bucurăm ca pasagerii nostri, in marea lor majoritate, au decis sa ne sustina prin utilizarea portofelului electronic pentru achizitionarea de biletele sau servicii Blue Air in urmatorii 2 ani.

Le multumim pentru incredere – acest lucru ne ajută să fim încă și mai pregătiți pentru redresare anul viitor, astfel incat sa putem sa le oferim soluții de călătorie din ce în ce mai bune, atât ca nivel al serviciilor, cât și ca preț.

Blue Air continuă lupta

La Blue Air, suntem hotarâți să continuam să luptăm pentru aceasta companie, pentru aviația românească, pentru echipa și pasagerii noștri – oameni antreprenori, care muncesc pentru o viață mai bună și aduc bani în România.  Suntem hotărâți să construim împreună o companie și mai solidă, care să continue să concureze de la egal la egal cu marile companii de low-cost europene. Știm ce avem de făcut, și am demonstrat până acum ca reușim să facem ceea ce ne propunem.

Ne bazăm și în continuare pe sprijinul pasagerilor, partenerilor și colegilor noștri și vom continua să facem tot ceea ce ține de noi și este omenește posibil ca, în pofida dificultăților birocratice neașteptate, să depășim împreună această situație dificilă pentru Blue Air și pentru întreaga industrie de aviație și turism.

Existența unor companii românești solide în domeniile strategice pentru țara reprezintă singura garanție pentru protejarea intereselor strategice românești. Blue Air este una dintre aceste companii. Vă puteți baza pe noi.

Oana Petrescu, Director General

In numele întregii echipe Blue Air

2 Comentarii
  1. Ivașcu Iulian says

    Bode spune altceva.
    https://m.hotnews.ro/stire/24394888?amp
    A primit Blue Air banii?
    Cine minte?

    1. Sorin Rusi says

      Da, a primit 50% din banii necesari pentru ca este un credit contractat prin Eximbank si garantat de guvern. Nu e ajutor de stat. Urmeaza sa primeasca si a doua transa. Senatul a vrut sa se dea in spectacol, dar a omis ca nu e in atributiunile sale partea de creditare in Romania :). La TAROM e alta poveste, acolo e ajutor de stat cu bani veniti de la guvern.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.