Austrian Airlines va anula toate zborurile din Marea Britanie, de la 1 iunie

0 1.072

Austrian Airlines va anula toate zborurile directe din Marea Britanie spre Austria, începând cu 1 iunie, din cauza temerilor față de noua tulpină indiană a virusului. Nu e prima dată când Austria ia astfel de măsuri. A mai interzis zborurile directe spre și dinspre Marea Britanie în decembrie 2020, deoarece varianta Kent începuse să se răspândească pe scară largă. Interdicția a fost ridicată pe 21 martie, dată la care Marea Britanie a dat semne că poate controla pandemia de COVID-19.

Austrian Airlines va renunța la ruta Viena – Manchaster!

Noua interdicție va intra în vigoare de la 1 iunie și va afecta serviciile operate de Austrian Airlines, British Airways, Ryanair și easyJet, printre altele. Doar cetățenii austrieci vor avea voie să intre în țară, conform îndrumărilor Ministerului de Sănătate. Toți cei care vor sosi din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nor vor trebui să dovedească că au fost vaccinați, că s-au recuperat în urma unei infectări cu coronavirus în ultimele șase luni sau să furnizeze dovada unui test PCR negativ.

Conform unor informații furnizate de Austrian Airlines, vor putea fi operate doar zborurile de pasageri de la Viena spre Londra Heathrow, nu și retur. Totodată, Austrian Airlines va renunța temporar la ruta Viena – Manchaster.

Leave A Reply

Your email address will not be published.